Autoritatile locale din Brasov si arhitectul Dorin Stefan au prezentat, miercuri, proiectul terminalului viitorului Aeroport International de la Ghimbav. Aeroport care nu exista, da.
Proiectul a fost realizat de arhitect si nu reprezinta, din cate am inteles, ceva concret. Asta pentru ca aeroportul, al carui santier se deschide si se inchide periodic, nu are finantare.
Presedintele Consiliului Judetean recunoaste asta, desi este optimist in privinta termenului de inaugurare a aeroportului, 2020: „Suntem în faza de avize pentru fluxurile din aeroport. Pregătim şi caietul de sarcini pentru terminal şi sper într-o evaluare rapidă şi o procedură fără blocaje, astfel încât anul viitor să se înceapă lucrările la acesta. Cred cu tărie în termenul de 2020 pentru finalizare. Principala problemă este finanţare, pentru că nu am găsit soluţii de accesare a fondurilor europene, iar de la Guvern ni se tot diminuează alocările şi ne afectează fondurile proprii pentru investiţii, de aceea avem credite în implementare.”
Marturisesc ca nu imi e foarte clar de ce au prezentat acest proiect din moment ce licitatia pentru proiectarea terminalului nu a fost lansata si, macar teoretic, sunt sanse ca altcineva sa castige concursul.
De asemenea, declaratiile astea in care oamenii politici spera sa atinga niste termene imposibile nu mai impresioneaza de mult si as paria in momentul de fata ca Brasovul nu va avea aeroport in 2020.
Deci…sa clarificam putin situatia..!…Aeroportul ARE FINANTARE DE LA BUGETUL LOCAL..PRIN IMPRUMUTURI DE LA Cec Bank..As vrea ca inainte de a scrie un articol legat de-o investitie..sa va mai documentati..! Stimabile..!Nu plangeti ca nu exista parale..Mai bine am „plange” ptr birocratia care „omoara” multe proiecte de infrastructura.
Poate o clarificati cu presedintele CJ Brasov, ca el a spus ca principala problema e finantarea. Aveti citat in articol.
O declaratie ambigua; de altfel eu vad tot acest proiect ca fiind ambiguu. + Pe de o parte exista dorinta generala ca Brasovul sa aiba un aeroport. Si mie mi-ar placea sa se intample asta. Ar avea un impact pozitiv asupra dezvoltarii ulterioare a orasului. Pe de o parte sunt multe companii provate care ar aprecia o astfel de facilitate; mai ales in stadiul incipient este nevoie de trafic usor al personalului expat si in plus factorii decizionali sunt incantati daca ei pot calatori usor si asta poate influenta decizia lor in stabilirea unor investitii in zona. Pe de alta… Read more »
Nu cred ca este vorba de rea vointa cat de ratiuni economice. Proiectul a fost unul politic sa se dea de lucru firmelor favorizate. Toate aeroporturile din Romania, inclusiv Cluj si Timisoara opereaza la sub 50 % capacitate. Unele la ridicola capacitate de sub 10%. Nici Otopeni de care toti se plang ca e aglomerat de abia atinge 70%. Daca Baneasa nu ar fi fost inchis din cauza pulimii ce si-a facut case langa aeroport cred ca nici un aeroport nu ar trece de 50%. Deci aeroportul Brasov nu o sa vada nici el nu stiu ce trafic. In schimb… Read more »