Planul operatorilor aerieni de a relua zborurile comerciale cu pasageri de la începutul lunii mai este dat peste cap de autoritățile române, care au prelungit interdicțiile de călătorie pentru principalele destinații.
Astfel, Ordonanța Militară 10, emisă luni, prevede suspendarea zborurilor comerciale cu pasageri către țări ca Austria, Belgia, Elvetia, SUA, UK, Olanda, Turcia, Iran, Italia, Franta, Spania sau Germania.
”O altă măsură care ține de suspendarea unor zboruri către unele tari. Am decis că va trebui prelungită măsura către Spania și din Spania pentru toate aeroporturile din România pentru 14 zile, de mâine. Am prelungit măsura suspendării spre Austria, Belgia, Elveția, SUA, UK, Olanda, Turcia și Iran, pentru 13 zile, începând din 2 mai (pana în 14 mai inclusiv).
Am prelungit suspendarea spre Italia, începând cu 3 mai, valabilă până în 14 mai inclusiv. Am prelungit suspendarea și cu Franta și Germania din 5 mai până în 14 mai inclusiv.
Ramâne valabilă permisibilitatea pentru zborurile care efectuează transporturi de marfă, de corespondență, umanitar sau care asigura servicii medicale de urgență, servicii tehnice, precum și aterizări tehnice necomerciale”, a spus ministrul de Interne într-o conferință de presă.
Companiile aeriene urmează să își ajusteze programul reluării zborurilor comerciale cu pasageri începând cu data de 15 mai.
Average Rating