Aerostar devine Centru de Mentenanță pentru avioane F-16

Compania Aerostar Bacău devine Centru de Mentenanță pentru avioanele F-16 după semnarea unui protocol de colaborare cu Statul Major al Forțelor Aeriene.

Practic, din momentul intrării în vigoare a protocolului, lucrările de prelungire a resursei pentru aparatele F-16 , dar și cele de modernizare, vor fi efectuate la Bacău.

”Astăzi, 07 august 2020, a fost semnat protocolul de colaborare între Statul Major al Forțelor Aeriene și Compania S.C. Aerostar S.A., desemnată ca Centru de Mentenață aeronave F – 16, în acest fel contribuind la dezvoltarea și continuarea unei relații de colaborare strânse dintre industria națională de apărare și Ministerul Apărării Naționale.

S.C. Aerostar S.A. cu o prezență de peste 60 de ani pe teritoriul național și o istorie în cooperarea cu Forțele Aeriene Române, prin participarea la programe de anvergură în domeniul aviației militare, desemnat Centru de Mentenanță aeronave F – 16, asigură concentrarea tuturor resurselor necesare într-un singur centru de mentenanță pe teritoriul României, atât pentru regenerarea resursei cât și pentru modernizarea aeronavelor F-16.

În contextul acordării a 2% din P.I.B. către bugetul Ministerului Apărării Naționale, viziunea strategică a Guvernului României este de a reconecta industria națională de apărare la ritmul de dezvoltare tehnologică necesar participării cu produse competitive la programele majore de înzestrare pe care le derulează Armata României”, a transmis Statul Major al Forțelor Aeriene.

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Ion Valcu

SMFA-ul poate ar face bine sa spuna daca au cumparat pt Aerostar SDV-urile, manualele tehnice si licentele informatice aferente operatiunilor de mentenanta.
Astea se iau de catre guvern, ca altfel ar falimenta uzina pt mentenanta catorva avioane.
Un “protocol” nu valoreaza prea mult. Plus mai trebuie certificarea Lockheed Martin cum ca Aerostar e instruit si capabil sa lucreze pe acest avion.

bojan marius

Aerostar Bacau a obtinut certificarea lui L.M.inca din primavara lui 2019,pentru capabilitatea de a repara avionul F-16.IAR din anul 2020 capabilitatea de a moderniza avioanele F-16,de aceea cele 5 avioane F-16 din Portugalia sunt modernizate pana la standardul Tape 5.2.,urmand ca toate cele 17 avioane sa fie modernizate in Romania pana la standardul 6x.

Petrudez

Asta chiar nu stiam! Super tare atunci.

3
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x