Așa va arăta avionul de Generația 6 american?

Statele Unite lucrează intens la dezvoltarea unor platforme aeriene de generația a șasea, cea pentru Forțele Aeriene având denumirea generică de NGAD – Next Generation Air Dominance.

Ei bine, după ce fostul Assistant Secretary of the Air Force (pe scurt, al doilea comandant civil al USAF) pentru Achiziții, Tehnologie și Logistică, Will Roper, a declarat anul trecut că un prim demonstrator a fost deja construit și testa în zbor au apărut tot felul de desene și randări.

Chiar US Air Force a oferit un oarecare indiciu în grafica pentru aniversarea a 73 de ani de existență, unde a introdus silueta triunghiulară a unui avion al viitorului.

Ei bine, acum Departamentul de Achiziții al Forțelor Aeriene Americane a inclus în raportul pe 2019 și 2020 mai multe detalii. Cel puțin așa par la prima vedere.

La capitolul NGAD din raport avem o siluetă mult mai bine conturată a ceea ce este viitorul avion de generația a șasea, plus câteva detalii interesante.

Astfel, USAF spune că ”NGAD reprezintă o familie de capabilități care vor asigura superioritatea aeriană în cele mai provocatoare teatre operaționale”.

Ar putea fi un prim indiciu că nu vorbim despre un singur aparat, ci despre mai multe. Speculând puțin, poate că viitorul avion va putea lansa, controla și eventual recupera celebrele de acum roiuri de drone, care vor ajuta în rolul de superioritate aeriană.

Mai departe, același raport mai spune că NGAD ”este proiectat pentru a complementa cabilitățile avioanelor F-22 și F-35.”

Foarte interesantă mai este și următoarea remarcă: ”Programul folosește o abordare netradițională a achizițiilor pentru a evita calendarul monolitic de livrări și costurile exorbitante de operare din sistemul clasic.”

De ce e interesant? Pentru că același Roper, care a părăsit funcția după debarcarea lui Trump de la Casa Albă, spunea că următoarea generație de avioane a USAF va fi dezvoltată pe modelul ”century fighters”, adică aparate pe care mai mulți producători le pot dezvolta într-un termen foarte scurt.

Astfel, în loc să cumpere 1,000 de avioane dintr-un model, americanii ar putea cumpăra câte 100 de aparate din 10 modele diferite.

Cert este că platforma de generația a șasea a USAF este în plină dezvoltare și că ar putea reprezenta o surpriză majoră în momentul în care va apărea pentru prima dată în public.

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x