Avansări în Forțele Aeriene Române

Read Time:1 Minute, 21 Second

Așa cum ne-am obișnuit, marcarea Zilei Naționale este prilej de avansări în grad în armata română, iar 2023 nu a făcut excepție. La capitolul aviație, avem patru avansări importante, însă doar un singur proaspăt general.

Astfel, generalul Leonard Baraboi, locțiitorul Șefului Statului Major al Forțelor Aeriene și împuternicit la comandă după trecerea în rezervă a generalului Pană, a primit al doilea rând de stele, fiind acum general-maior.

Tot două stele au primit și generalul Valerică Vrăjescu, de la Comandamentul Forțelor Întrunite, și generalul Eugen Mavriș, șeful Direcției Instrucție și Doctrină din cadrul Statului Major al Apărării.

Cel mai ”proaspăt” general aviator al României este Ioan Mischie, avansat la gradul de general de flotilă aeriană. Mischie, fost comandant al Bazei 95 Aeriană de la Bacău, este locțiitor pentru operații și instrucție al șefului SMFA, dar probabil avansarea aceasta îi va aduce funcția de locțiitor ”plin” în perioada următoare.

Citește și: Schimbări în conducerile principalelor baze aeriene ale României

Iată cum sună decretele semnate în urmă cu doar câteva zile de președintele Iohannis:

  • Decret privind înaintarea în gradul general-maior – cu două stele a domnului general de flotilă aeriană – cu o stea Baraboi Leonard-Gabriel din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a domnului general de flotilă aeriană – cu o stea Mavriș Eugen din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a domnului general de flotilă aeriană – cu o stea Vrăjescu Valerică din Ministerul Apărării Naționale;
  • Decret privind acordarea gradului de general de flotilă aeriană – cu o stea domnului comandor Mischie Ioan din Ministerul Apărării Naționale;

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

One thought on “Avansări în Forțele Aeriene Române

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Schimbarea comandantului Forțelor Aeriene Române
Next post Eurofighter germane și F-16 turce, dislocate în România pentru misiuni de Poliție Aeriană