Brazilia și-a vândut portavionul la licitație

Marina Militară Braziliană a încasat 10,5 milioane de reali, în jur de 1,8 milioane de dolari, din vânzarea portavionului Sao Paulo la licitație.

Cumpărătorul este o companie privată care, cel mai probabil, va dezmembra portavionul și va valorifica materialele din care a fost construit.

Nava, cumpărată în anul 2000 din Franța pentru 30 de milioane de dolari, a avut o carieră extrem de scurtă în America de Sud.

Fostul portavion francez Foch, redenumit Sao Paulo după transferul în Brazilia, avea o vechime apreciabilă, întrând în serviciu tocmai în 1963.

Din cauza vechimii avea o mulțime de probleme, iar la numai 5 ani de la intrarea în efectivul marinei braziliene a fost afectat de un incendiu ce a dus practic la scoaterea portavionului din serviciu.

A stat în reparații până în 2010, când a ieșit la teste pe mare, iar după 2 ani a suferit un nou incendiu. A fost momentul în care oficialii sud-americani au constatat că portavionul este pur și simplu prea scump de reparat și readus în serviciu.

În 2017 a fost scos din inventar, iar pe 12 martie a fost vândut la licitație pentru mai puțin de două milioane de dolari.

Aventura Braziliei a fost una scumpă, nava înghițind de-a lungul timpului o mulțime de bani fără a transforma marina acestei țări într-o forță de temut.

Brazilia operează acum un port-elicopter britanic, NAM (Navio Aeródromo Multipropósito) Atlanco, ex HMS Ocean, cumpărat în 2018 din UK și rebranduit în portavion.

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Jap

Și cui i-a vîndut portavionul?🤔

1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x