Bulgarii și-ar dori mai multe F-16

După ani de zile în care au analizat și au anulat posibile achiziții de avioane de luptă, bulgarii au semnat anul trecut pentru 8 bucăți de F-16 Block 70, cea mai modernă variantă a Viperului. Iar acum se gândesc chiar să suplimenteze comanda.

Premierul de la Sofia, Boyko Borisov, a discutat recent cu reprezentanții Lockheed Martin și a făcut acest anunț relativ surprinzător.

”Guvernul intenționează să dezvolte un parteneriat strategic pe termen lung cu Lockheed Martin”, a spus acesta, printre altele.

În cadrul acestei întâlniri a fost dezvăluit faptul că Ministerul Bulgar al Apărării a transmis o scrisoare de intenție către compania americană privind explorarea posibilității de a comanda încă 8 avioane F-16, 3 radare tridimensionale și alte echipamente de ultimă generație.

Accentul aici este pus pe explorare. Intenția există, dar până la transformarea ei în acțiune fermă mai este mult.

Istoria ne arată că bulgarii își doresc multe și realizează puține în materie de achiziții. În plus, acordul pentru primele F-16 este unul foarte scump și care este încă destul de comentat. Aproape 1,3 miliarde de dolari pentru 8 avioane înarmate și nu prea este enorm! Să mai dai încă un miliard pentru alte 8 aparate în condițiile în care situația economică nu e deloc roză ar fi mult.

Pe de altă parte, dacă bulgarii au prins gustul F-16 și vor face acest pas, iar prin 2026-2027 vor avea în serviciu 16 avioane F-16 Block 70 noi am putea avea o problemă. Dacă ne gândim că slovacii vor primi și ei 14 avioane F-16 Block 70, iar croații se gândesc și ei tot mai mult la această opțiune, visul nostru de a fi lideri regionali ar deveni o simplă fantezie.

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mihai

Idea e sa cumperam 24-28 F16 Blk70 si sa negociem cu ei centru de mentenanta regionala (pentru noi, SK/BG si eventual HR).
Idea cu F35 nu e rea, numai ca mai toata lumea se plange de costurile de utilizare/mentenanta. Chiar daca am zice ca ne-am putea permite cumpararea F35, nu stiu cat de sustenabila e si operarea lui. Parerea mea e ca Blk70 e inca un avion bun chiar si pentru decadele viitore.

1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x