Carpathian Pumas | Finalul primei rotații în misiunea din Mali: 195 de misiuni și 740 de ore de zbor

Rotația I a detașamentului Carpathian Pumas a ajuns la final, militarii fiind înlocuiți pe ”frontul” din Mali de colegii plecați din țară înainte de Paște.

În cele șase luni petrecute în baza Camp Castor, detașamentul Forțelor Aeriene Române a realizat 195 de misiuni de luptă ce au totalizat 740 de ore de zbor.

Între aceste misiuni – MEDEVAC/CASEVAC, recunoaștere, cercetare și supraveghere, patrulare, transport cargo și pasageri – se află și două dislocări rapide, cu o durată de maxim 96 de ore, în localitățile Mopti și Kidal.

În ultima săptămână activitățile din Mali s-au concentrat pe predarea responsabilității misiunii colegilor din rotația a doua,.

Iată și comunicatul Ministerului Apărării, în care am subliniat pasajele importante:

”În perioada octombrie 2019- aprilie 2020, detașamentul Carpathian Pumas a acceptat să ducă la îndeplinire toate misiunile operaționale solicitate de către ONU, cumulând un număr de 195 de misiuni de luptă (MEDEVAC/CASEVAC, recunoaștere, cercetare și supraveghere, patrulare, transport cargo și pasageri), totalizând 740 ore de zbor).
Cele două dislocări rapide (cu durata de maxim 96 de ore) s-au executat pentru sprijinul operațiilor ONU din alte sectoare, pe locațiile Mopti și Kidal.

După șapte luni de misiune, prima rotație a detașamentului Carpathian Pumas care a acționat în cadrul Misiunii Multidimensionale Integrate ONU de Stabilizare în Republica Mali/MINUSMA poate raporta MISIUNE ÎNDEPLINITĂ, după ce, începând cu data de 5 mai, a predat atribuțiile către colegii din rotația a doua.

Într-un mediu cu o climă extremă, în care mobilitatea este dificilă, din cauza distanţelor şi a infrastructurii aproape inexistente, cele patru elicoptere IAR-330 Puma L-RM cu care detașamentul Carpathian Pumas a acționat au reprezentat o capabilitate esențială pentru sprijinirea eforturilor ONU de stabilizare a zonei.

Activitățile aferente predării responsabilității misiunii către colegii din a doua rotație s-au desfășurat în perioada 30 aprilie – 5 mai 2020. Pe lângă activitățile standard, de verificare a materialelor și a tehnicii și de însușire a procedurilor specifice teatrului de operații, responsabilii pe domenii din cadrul fiecărui detașament au depus eforturi pentru a se realiza și un schimb de experiență și lecții învățate în volum complet.

În doar câteva zile, personalul navigant care urmează să preia misiunea pentru următoarele luni a executat zborurile de recunoaștere și familiarizare în zona de operații atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte și a desfășurat exerciții conform scenariilor MEDEVAC/CASEVAC, demonstrând că militarii și-au însușit procedurile de lucru, precum și interacțiunea cu lanțul de comandă la nivelul misiunii MINUSMA.

Sunt convins că activitatea noastră aici a reprezentat o contribuție semnificativă la eforturile Organizației Națiunilor Unite de stabilizare a acestei regiuni. Suntem mândri să fim primii reprezentați ai României, cu un detașament de elicoptere, la o misiune în cadrul ONU, purtând beretele albastre.

Comandor Ioan Mischie, comandantul Detașamentului Carpathian Pumas, rotația I.

Din luna octombrie 2019, România contribuie la eforturile internaționale de menținere a păcii cu un detașament al Forțelor Aeriene format din 120 de militari și 4 elicoptere IAR-330 Puma L-RM participant la Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA).”

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x