Carpathian Pumas | Prima alarmă (de exercițiu) în Mali – Contratimp

Militarii din rotația a doua a Detașamentului Carpathian Pumas au intrat ”în pâine” în Mali și au avut deja o primă alarmă.

A fost doar un exercițiu, însă chiar și așa experiența a fost uimitoare.

Să-i dăm cuvântul căpitan-comandorului Ionuț Menci:

”După trei săptămâni de la primul pas în Africa am intrat oficial în serviciu. Două săptămâni de carantină, în care așteptarea și-a pus amprenta pe fiecare dintre noi, urmate de cinci zile de foc, la propriu, în care am fost nevoiți să preluăm de la colegii noștri din rotația I tot ceea ce au acumulat în ultimele 7 luni. A sosit și prima zi cu atribuții în cadrul MINUSMA, prima zi în care trebuie să demonstrăm că toate eforturile de până acum nu au fost în van.

Înainte de perioada de predare – primire sunt anunțat de către comandantul meu că voi fi de serviciu în prima zi, cu elicopterul configurat pentru escortă. A fi de serviciu înseamnă a fi în măsură să decolam elicopterul în maxim 30 de minute de la primirea ordinului. Colegii dinaintea noastra au executat acest serviciu 24 de ore din 24, 7 zile din 7, timp de aproape 7 luni. Și o vom face și noi, cei din tura a doua, la fel de bine. Jumătate de oră pentru a decola un elicopter? Este timp suficient, ar spune unii… Pare simplu: câteva contacte, ceva indicații de urmărit, manete si leviere de comandă, și gata, totul este pregătit! Maxim 10 minute! În anumite condiții poate fi realizabil. Însă aici, la marginea Saharei, lucrurile sunt cu totul altfel. Soarele arzător, care poate încălzi aerul până la 45 de grade Celsius, furtunile de nisip care se ivesc în câteva minute, distanțele mari de acoperit (de ordinul sutelor de kilometri), mediul pentru care noi nu am fost programați genetic, calculul greutății la decolare, de multe ori gândit la kilogram, calculul combustibilului planificat pentru fiecare minut de zbor. Și, peste toate acestea, în zona noastra de responsabilitate plutește în aer starea de insecuritate. Toate acestea sunt elemente de luat în calcul în cele 20 de minute rămase, astfel încât echipajul elicopterului să se întoarcă nevătămat la aterizare. Și pentru bună planificare a acestor factori le sunt recunoscător tuturor celor implicați!

Din momentul în care în difuzoare se aude acel semnal inconfundabil, începe cu adevărat nebunia, o nebunie doar de noi înțeleasă, care unui ochi străin îi poate părea un haos. Însă noi ne-am instruit pentru așa ceva, și fiecare știe exact ce are de făcut, în fiecare secundă!

Tot echipajul se îndreaptă în fugă către camera de echipare, într-un mod exersat de nenumărate ori, pentru a prelua vesta tactică, armamentul individual, muniția, rucsacul de supraviețuire și tot ce poate ajuta în cazul unei aterizări forțate în teren necunoscut. După acel moment fiecare dintre noi își mărește greutatea cu cel puțin 20 de kg. Următoarea oprire: Centrul de Operații, unde echipa din tura de serviciu ne așteaptă cu documentația și detaliile misiunii. Avem câteva minute să decidem cât combustibil să avem la bordul elicopterului, ce profil al zborului să alegem în funcție de vreme, de amenințări, componența echipajului la misiunile de evacuare medicală, planul de comunicații. Tot acest val de informații este procesat rapid, nu ne permitem să pierdem nici un minut. De ce? Pentru că acolo, poate la sute de kilometri distanță, cineva are nevoie de noi. Acelui “cineva”, un minut în plus îi poate salva viața.

Decizia este luată, plecam către elicopter. Valul de căldură te izbește ca un tren în viteză. Diferența de temperatură între interiorul clădirilor și mediul exterior poate fi și de 20 de grade Celsius. Echipamentul ne îngreunează mișcările, însă ajungem repede la elicopter. În cabină atmosfera este sufocantă, fiecare suprafață frige, deja combinezonul de zbor este ud. Elicopterul pornește gălăgios, parcă plângând-se și el de căldura de afară. Acele indicatoarelor de bord sunt în poziția corectă, sistemele sunt aliniate, “toate becurile sunt verzi”. Procedura spune că fiecare membru al echipajului să raporteze “Gata de decolare!”. Trag aer în piept si întreb prin radio: “Toate posturile gata pentru decolare?” Pe rând, în ordinea stabilită, fiecare își confirmă poziția. O privire scurtă către echipaj ma lămurește: priviri concentrate, transpirație, mișcări ca la carte.
Da, echipajul din care fac parte este pregătit pentru prima misiune reală sub soarele arzător al Africii! Apăs butonul de emisie radio și raportez către Centrul de Operații că suntem gata de decolare.


În căști auzim cu toții că a fost… alarmă de exercițiu! Ma uit din nou la ei, la colegii mei. Zâmbesc! Chiar dacă a fost doar un exercițiu pentru verificarea capacității de reacție, am dovedit ceea ce suntem: militari. Și militarii nu exersează, militarii se instruiesc. Se instruiesc pentru misiuni de luptă, în condiții reale. Mai țineți minte care era termenul de decolare? Eram gata în 20 de minute!”

Textul a fost publicat de Cer Senin – Revista Forțelor Aeriene

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x