Gripen în Cehia, un scump!

Read Time:3 Minute, 24 Second

Achiziția avioanelor multirol a provocat dezbateri aprinse în România, dar nu numai. Este evident că nu sunt puțini cei care critică decizia autorităților de a cumpăra aparate F-16 la mâna a doua, iar cel mai folosit ”argument” este… Gripen, ați ghicit.

Din cauza unor campanii de dezinformare ce durează de ani de zile, plus a lipsei oricărei dorințe de a verifica informațiile, în România este destul de răspândită legenda Gripen, avionul mai bun sau măcar echivalent cu tot ce au americanii, dar considerabil mai ieftin.

Se vorbește chiar și despre oculta mondială care împiedică vânzarea Gripenului în număr mare pentru că așa și-ar da seama toată lumea cât de minunat este. Oare?

Pentru materialul ăsta am ales un articol din noiembrie 2020 din presa poloneză în care se scrie pe larg despre ce a însemnat și ce înseamnă aventura Gripen pentru unul dintre statele dat mai mereu ca exemplu, Cehia.

Autoritățile de la Praga au optat pentru multirolul suedez, pe care însă nu l-au cumpărat. Cele 14 aparate (12 ”simple” și 2 ”duble”) au fost preluate în leasing la un cost măricel, să nu îi spun chiar foarte mare – 850-900 de milioane de dolari pentru 10 ani de utilizare! Comparativ, România a platit in jur de 900 de milioane de euro pe 17 avioane F-16, la mâna a doua ce-i drept, pe care plănuiește să le folosească cel puțin 20 de ani.

Un alt dezavantaj al leasingului pentru Gripen este dat de limitări. Spre exemplu, acordul inițial pentru leasingul celor 14 aparate de către Cehia prevedea o limită de 150 de ore de zbor per an pentru fiecare avion. Asta a făcut ca abia după 15 ani, în 2020, flota cehă să bifeze 30,000 de ore de zbor cu multirolul suedez, bornă la care ungurii încă n-au ajuns.

De ce e important? Pentru că, în mod normal, ai între 1,5 și 2 piloți militari pentru fiecare avion din serviciu (vorbim de supersonice acum). Ei bine, la 150 de ore pe an pentru fiecare avion, piloții abia ajung la 100 de ore de zbor anual. La prima vedere pare mult (și chiar este), numai că la nivelul NATO se vorbește despre 150-180 de ore de zbor anual per pilot pentru ca acesta să aibă o pregătire bună.

Iar dacă în cazul aparatelor tale, cum se întâmplă cu F-16 românești, poți face un efort bugetar pentru alocarea mai multor ore piloților, la cele în leasing ești condiționat de contractul pe care îl ai.

Un alt aspect important este cel al capabilităților. Dacă F-urile noastre au venit din Portugalia cu un soft mai mult decât decent, M5.2, care le-a permis să utilizeze o gamă largă de armament, cehii au primit Gripen-urile în 2005 capabile să utilizeze doar Sidewinder L, efectuând numai misiuni de Poliție Aeriană. Abia după modernizări succesive, cea mai amplă acum 4-5 ani, au căpătat capabilități de multirol real.

În total, Cehia va plăti în jur de 2 miliarde de dolari pentru a utiliza aparatele Gripen C/D până în 2027. Asta înseamnă 22 de ani, cam cât plănuiește România să folosească avioanele F-16 (deși, cel mai probabil, vom trage de ele considerabil mai mult). La finalul perioadei, cehii au opțiunea de a prelungi leasingul cu încă 2 ani, dar până la urmă vor rămâne fără avioane de luptă. Și vor fi obligați fie să semneze un nou contract, pe alți foarte mulți bani, fie să cumpere aparate multirol.

Elementul de noutate al avioanelor (știți retorica lui ”măcar erau noi, nu ca ale noastre”) e irelevant din moment ce, așa noi cum erau, au fost livrate având capabilități limitate sever, iar upgrade-urile ulterioare au costat statul ceh alte milioane de dolari. De asemenea, limitarea utilizării lor la 150 de ore pe an face ca resursa inițială a unui aparat nou (să zicem de 8,000 de ore), să fie irelevantă deoarece în 15 ani de folosire acestea n-au ajuns nici măcar la jumătatea ei.

Voi ce spuneți, era mai bun Gripen?

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

13 thoughts on “Gripen în Cehia, un scump!

  1. Nu este vorba neaparat de faptul ca Gripen era mai putin bun decat F-16 in ceea ce priveste capabilitatile de lupta, software-ul etc. Cu siguranta daca intrebi un pilot de Gripen despre capabilitatile avionului sau comparativ cu F-16 ar spune ca si F-ul este exceptional dar Gripen-ul este si mai bun, evident subiectivitatea fiind normala si naturala, problema se poate comenta in privinta faptului ca alegerea F-ului 16 a fost o decizie politica luata de administratia Basescu desi poate existau si alte variante poate mai convenabile dpdv financiar sau al capabilitatilor precum JAS-39 Gripen noi, Eurofighter Typhoon SH, etc. Se puteau cumpara alte avione in conditii financiare mai avantajoase pentru Roamania, care nu este tocmai o tara echilibrata financiar din moment de are o datorie externa de peste 100 miliarde Euro?…
    Poate daca ar fi cumparat avioane Gripen sau Typhoon poate ar fi primit in schimb un program de offset sau o dobanda mai avantajoasa la creditele contractate…
    Cat despre asa zisele capabilitati multirol ale F-16 comparativ cu Gripen sau alte aparate, trebuie sa ne amintim totusi ca trecem de la MiG-21 la un avion de generatia a 4-a si pana la urma folosim F-urile pentru politie aeriana si antrenamente pentru ca nu avem ce altceva sa facem cu doar 17 aparate.

    1. „Se puteau cumpăra alte avioane în condiții financiare mai avantajoase…” Puteți prezenta o ofertă mai avantajoasă primită de statul român atunci? Chiar dacă avem doar 17 aparate, în momentul în care vor fi pe deplin operaționale, vom putea face cu ele mai mult decât poliție aeriană. Iar în privința Gripen sau Typhoon, eu pun mereu aceeași întrebare: ce faci dacă, în caz de ceva, după ceva timp rămâi cu doar câteva aparate? De unde iei altele? Oprești războiul până ce suedezii fabrică altele? Cedează ei din flota lor? Sau nemții cu EF? F-16, deocamdată, se găsește….

  2. Informatiile sunt oarecum scoase din context… 850-900 de millioane pretul platit pentru 10 ani de utilizare (cu toate limitarile contractuale si cu tot cu sprijinul logistic). Avioanele apartin in continuare guvernului suedez, de unde rezulta ca sunt in permanenta modernizate la cel mai nou standard disponibil pentru Fortele Aeriene Suedeze pe banii proprietarului. Referitor la armament: cehii au cumparat AIM-9L, deci asta au folosit (pana cand au cumparat si altceva).
    F-urile noastre au costat (in total) cam 900 de milioane de euro cu pachetul logistic pentru cati ani? Prima transa de 12 ne costa 180 milioane de euro (avioanele reconditionate la standard 5.2 instructie si sprijin logistic pentru 5 ani) plus 475 milioane de dolari pachetul de armament. Urmatoarele 5 au costat… diferenta pana la 900 de milioane de euro… dar cu ce pachet logistic, armament?
    Cat va mai trebui platit pe viitor (dupa expirarea pachetului de sprijin logistic inclus in cele 2 transe de achizitie)?
    AM fi putut face o comparatie exacta doar in cazul in care si noi am fi adoptat tot solutia leasingului…. Parerea mea 🙂

    1. Costul total de circa 900 milioane de euro include si modernizarea bazelor aeriene, suport logistic si pregatirea personalului tehnic si de zbor + transfer de tehnologie si know how pentru modernizarea la M6.x care o sa fie facut in mare majoritate la Aerostar Bacau. Cred ca doar 1 sau 2 avioane or sa fie modernizate in Portugalia. Apoi restul la Aerostar. Ori mentenanta si upgrade-ul sunt lucruri destul de scumpe. Mai vorbim si de simulatoare(de alea nu stiu ce se mai aude) si de pachetele de armament. Nu de alta dar ale noastre deja au sidewider la vreo 2 generatii dupa aim9L. Mai de resursa de zbor ce poate fi extinsa la noi?

      Cand le aduni pe toate parca pretul platit nu mai e asa de mare. Sa nu uitam ca F16 nu e Mig21. Eu zic ca afacerea per total a fost buna. Se putea mai bine? Da!

      Dar in ce conditii? Oferta mai buna ar fi fost 24 F16 blok 52+ noi plus 24 c/d sh refacute. Dar acolo vorbim de niste miliarde bune. Vreo 4 sau 5 asa. Plus ca ai nostri au obiectiv declarat F35 undeva la orizontul 2030. Adica cam atunci xand si F35 o sa fie cat de cat gata si cu mai putine probleme.

      Problema e ce facem pana atunci? Raman doar cu 17 F16?

      1. Costul la noi nu include si modernizarea bazelor, acolo s-a investit si din bugetul NATO. Sunt alti bani din alt buzunar si nu au treaba directa cu programul F 16 MLU. Oricum orice avion am fi luat bazele trebuiau modernizate ca nu poti sa rami ca si in anii 1990-2000.

  3. Articolul acesta il consider exemplu de hate -rism in cel mai pur mod.
    Datele scoase din context, comparam leasing-ul cu cumpararea aparatelor, si sa nu uitam offset-ul care a fost in cazul cehilor si la noi inca nu l-am gasit nici sub masa nici pe masa.
    Apoi – referitor la AIM 9L asta au cumparat – Gripen stie AIM 120 AMRAAM si IRIS-T si Python 5 si Meteor in prezent (pe care F 16 nu il stie).
    Mai este si aspectul ca ei le-au primit toate de-o data si au ajuns sa aiba o escadrila operationala mult mai repede fata de noi care ne-am chinuit ceva pana la operationalizare.
    Faptul ca nu au zburat mai mult de 150 de ore/aparat pe an este stipulat in contractul de leasing si bazat pe ceea ce se asteptau ei sa zboare, noi cu F 16 MLU om fi zburat mai mult sau nu? Asta este alta intrebare.
    Cel mai simplu ar fi de comparat leasing vs. leasing si atunci am vedea exact cum se compara cele 2 modele ca daca este asa MIG 21 LanceR le bate pe toate de departe ca le re,re,re…..vitalizam pana nu mai ramne unul pe cer.
    A si sa nu uit inca un aspect – cehii au oricand acces sa ia leasing sau sa cumpere avioane Gripen C/D pe cand noi inca bajbaim dupa F 16 MLU cu resursa de zbor ramasa.

    1. Cateva intrebari de clarificare:

      • ce ”stia” Gripen C/D in anul 2005 in afara de AIM-9L?
      • cat timp a durat operationalizarea escadrilei cehe de Gripen?
      • unde anume am scris ca cele 150 de ore nu sunt incluse in acordul de leasing?
      • ce treaba are un acces ipotetic si nevalorificat la mai multe Gripen C/D cu faptul ca noi nu ne-am manifestat clar intentia de a cumpara mai multe F-16 MLU?

      Si o precizare, cehii n-au primit toate avioanele deodata, ci in 3 transe de cate 6, 6 si 2, primele in aprilie si ultimele la final de august.

      1. Gripen C/D stia orice racheta aer-aer din standardul NATO – UNgaria si-a luat AIM 9X spre exemplu, Inclusiv Gripen A/B stia AIM 120 AMRAAM B care era standardul pentru acel timp si Skyflash.
        Tot Gripen C/D venea deja cu casca cu vizor integrat si costum de suprasarcina nou dar trebuia sa il cumperi, Asa pot intreba si ce stia F 16 MLU in 2005, nu-i asa?

      2. Hai sa o luam altfel de unde luam noi urmatoarele F 16 MLU cu resursa de ore de zbor cum sunt astea 17? Este clar ca nu au gandit-o deloc mai mult de o escadrila.

      3. Adica primesti avioanele la distanta de cateva luni si spui ca nu le-au primit de-o data? Atunci la noi cu F 16 MLU cum este cate transe sa consider sau etape?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Avioane MiG-21 LanceR, antrenament în comun cu F-35 și Eurofighter
Next post Prima alarmă pentru avioanele Eurofighter de pe baza aeriană Mihail Kogălniceanu