Incident cu un MiG-21 de la Câmpia Turzii. Avioanele au fost oprite de la zbor

Un MiG-21 LanceR de la Baza 71 Aeriană a fost implicat într-un incident marți seara. Prin urmare, avioanele au fost oprite de la zbor până la clarificarea circumstanțelor.

MApN nu dă mai deloc detalii, însă precizează că incidentul a avut loc la finalul unui zbor de instrucție, că avionul a fost avariat uşor şi că piloții aflați la bord nu au fost răniți.

UPDATE: Tot din partea MApN am aflat că incidentul a fost provocat de “funcționarea defectuoasă a trenului de aterizare”.

De asemenea, se spune că avioanele MiG-21 ce execută serviciul de luptă rămân în alarmă.

Iată scurtul comunicat:

“O aeronavă MiG-21 LanceR dublă comandă, din dotarea Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, a fost implicată marți, 23 februarie, în jurul orei 18.30, la finalizarea unui zbor de instrucție, într-un incident fără urmări grave.

Echipajul aeronavei nu a fost rănit, iar aeronava nu a înregistrat avarii majore.

Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a dispus constituirea unei comisii care să cerceteze cauzele producerii incidentului.

De asemenea, conform procedurilor aviatice, a fost dispusă oprirea de la zbor a aeronavelor de acest tip, cu excepția celor care execută serviciul de luptă Poliție Aeriană, până la clarificarea circumstanțelor care au determinat producerea acestui incident de zbor.”

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x