India vrea mai multe Tejas si mai putine avioane multirol

India pare ca a decis sa parieze pe indigenul HAL Tejas pentru Fortele Aeriene, avionul usor urmand a primi comenzi substantiale.

Seful aviatiei militare indiene, Air Chief Marshal BS Dhanoa, a anuntat recent ca Tejas-ul va deveni o a doua coloana vertebrala a Fortelor Aeriene, nu mai putin de 12 escadrile suplimentare urmand a intra in dotare in anii ce vin.

Este vorba despre varianta modernizata a acestui avion, Tejas Mark II, care se vor adauga celor doua escadrile de Tejas Mk I si patru escadrile de Tejas I-A.

Practic, avioanele indiene vor inlocui in flota batranele MiG-21 si MiG-27, care se apropie cu pasi repezi de momentul retragerii din serviciu.

Aceasta decizie mai inseamna un lucru, anume renuntarea la achizitia de noi aparate multirol. Pentru ca bugetul este limitat, banii de achizitii se vor duce in Tejas, lasand foarte putini pentru altceva.

India isi propune sa aiba 42 de escadrile de avioane de lupta pentru a putea face fata dublei amenintari – Pakistan si China. Momentan are 31, iar daca planurile anuntate acum se vor indeplini vor ajunge la un total de 39 de escadrile de Suhoi Su-30, Tejas, MiG-29 si Rafale.

Lor li se vor mai adauga alte trei escadrile de Mirage 2000 si opt de Jaguar.

Totusi, este de asteptat ca, pana la finalizarea contractului pentru Tejas MkII, multe dintre aparatele aflate acum in serviciu, inclusiv Tejas MkI, sa fie retrase.

Si ramane de vazut daca, intr-adevar, indienii se vor multumi cu numai doua escadrile de Dassault Rafale, mai ales ca primele analize efectuate la nivel de stat major au aratat ca “omnirolul” frantuzesc aduce capabilitati pe care pana acum Fortele Aeriene nu le aveau.

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Jap

Indienii cu Tejas si Pachistanezii cu JF-17. La ora actuala Indienii au batut palma cu gringo si vor fabrica-asambla din 2020 aripi pentru toate variantele de F-16. Deci s-ar putea sa il vedem si pe F-16 in viitor prin India. Satui sa mai astepte Vimane de la Zeii Gangelui si cu experienta avuta de la SU-30 si ce le-au mai aruncat ivanii de la PAK FA, indienii lucreaza la propriul avion de generatia 5. Sa vedem ce o sa iasa. Namaste.

psycho

numărul de”espadrile” pe hârtie nu impresionează pe nimeni,viteza de reacție și disponibiltatea da….plus antrenamentul pilotilor și ce mai poartă pe sub planuri(😬) “espadrilele” alea.

3
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x