În data de 7 iunie 1981, avioane F-16A Netz ale Forțelor Aeriene Israeliene au atacat și distrus reactorul nuclear Osirak, amplasat la mai puțin de 20 de kilometri distanță de capitala Irakului, Bagdad.
Hai să vedem totuși cum a fost posibil un astfel de atac.
Planurile Irakului de a intra în lumea nucleară datau din deceniul șase, însă abia în 1975 a reușit regimul lui Saddam Hussein să convingă Franța să aprobe vânzarea acestei tehnologii sensibile. Deși s-a încercat obținerea unui reactor GCR – gas-cooled reactor – Parisul a fost de acord doar cu vânzarea unuia de cercetare, din clasa Osiris.
Construcția complexului ce urma să găzduiască reactorul, Centrul Nuclear Al Tuwaitha, a început în 1979. În lunile ce au urmat au existat mai multe tentative israeliene de a sabota livrarea componentelor din Franța, însă transferul tehnologic nu a putut fi blocat.
Faptul că Bagdadul a obținut un reactor nuclear, fie el doar de cercetare, a produs îngrijorare majoră în Israel și în Iran, aliați de conjuctură. Iar după ce modalitățile diplomatice de a bloca acest contract au eșuat, s-a trecut la opțiunea militară.
Iranienii au fost primii care au lovit Osirak, asta la finalul lui septembrie 1980. Prin Operation Scorch Sword, Teheranul a dat o lovitura dură, mai ales la nivel de imagine, vecinului cu care se afla în război.
Patru avioane F-4 Phantom au decolat de pe baza aeriană Nojeh, au trecut în Irak și s-au împărțit în două celule. Una a atacat un important centru energetic, lăsând Bagdadul fără curent electric timp de două zile, iar cealaltă reactorul. Zburând foarte jos și luând înălțime doar deasupra țintei, avioanele iraniene au surprins complet apărarea lui Saddam și au lovit direct. Nu însă și decisiv.
În urma consultărilor cu israelienii, autoritățile de la Teheran au decis să evite o lovitură directă asupra reactorului, atacând în schimb laboratoarele de cercetare, camera de control și altă clădiri din complex. Decizia a fost luată pentru că nu era clar dacă reactorul era alimentat, existând riscul unei catastrofe umanitare.
Ajutați de partenerii francezi, irakienii au reconstruit clădirile distruse și, în mai puțin de un an, erau gata să înceapă operațiunile nucleare. De cercetare.
Pe 7 iunie 1981, opt avioane F-16A Netz, fiecare având la bord câte două bombe Mk82, au decolat de pe baza Etzion. În însoțirea lor au plecat șase F-15A. Pentru a ajunge la țintă era nevoie de violarea spațiului aerian a două state, Iordania și Arabia Saudită, iar aici evreii au fost ingenioși.
În Iordania, piloții israelieni au purtat convorbiri radio cu un puternic accent saudit, fiind luați de controlorii de la sol drept o patrulă a Arabiei Saudite. Mai departe, în spațiul aerian saudit lucrurile s-au schimbat, piloții folosind semnale radio și formații iordaniene.
După ce au intrat în spațiul aerian irakian, patru dintre cele șase F-15 din însoțire s-au rupt de formație pentru a distrage atenția. Celelalte avioane au zburat la înalțime foarte mică, în jur de 30 de metri, până la 20 de kilometri distanță de complex, acolo unde au luat înălțime pentru a putea lansa bombele.
Cel puțin 8 dintre cele 16 bombe Mk82 și-au atins ținta. Întregul atac a durat 8 minute! Avioanele israeliene au întâmpinat o rezistență destul de slabă și au scăpat relativ ușor din zonă.
Efectele atacului sunt și acum discutabile. Există voci autorizate care susțin că Irakul nu putea dezvolta arme nucleare cu ajutorul acelui reactor, dar și altele care afirmă că acesta era un risc major.
Din punct de vedere militar, este unul dintre primele succese obținute în luptă de noul, pe atunci, F-16 Fighting Falcon. Avionul s-a achitat perfect de sarcini și și-a câștigat un renume ce nu a făcut decât să crească în timp.
De asemenea, lovitura aceasta a consfințit statutul Israelului de principală forță aeriană din acea zonă.
1
0
Average Rating