Polonia demarează programul de transfer al avioanelor MiG-29 către Ucraina cu un prim lot format din 4 aparate.
Anunțul a fost făcut de președintele polonez, Andrej Duda, care a explicat că avioanele sunt în proces de pregătire pentru transfer și că ar trebui să ajungă în Ucraina în ”câteva zile”.
”În zilele următoare vom transfera Ucrainei 4 avioane MiG-29 perfect funcționale. Alte avioane sunt în curs de pregătire pentru transfer”, a declarat Duda în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său ceh, Petr Pavel.
Președintele polonez a mai explicat că primele avioane ce urmează să fie transferate sunt cele pe care țara sa le-a preluat în anii 90 de la fosta Germanie Democrată, însă aici există o mare neconcordanță.
Polonia a cumpărat avioanele MiG-29 din Germania în 2003, mult mai târziu decât o spune Duda. În anii 90, în schimb, polonezii au preluat 10 MiG-29 de la Cehia, în schimbul a 11 elicoptere, astfel că este posibil ca despre aceste aparate să fie vorba.
Transferul avioanelor de luptă către Ucraina deschide și drumul Slovaciei să facă același lucru, Bratislava având 10 aparate scoase din serviciu în septembrie 2022 pentru care și-a anunțat în mai multe rânduri disponibilitatea de a le ceda Kievului.
Rămâne de văzut dacă Polonia și Ucraina vor mai avea imagini de la ceremonia oficială de transfer al aparatelor MiG-29, pentru că cel mai probabil acestea vor fi transportate pe cale rutieră până la bazele aeriene ucrainiene ce sunt încă funcționale.
Polonezii vor înlocui MiG-urile 29 din serviciu cu noile FA-50 Golden Eagle comandate din Coreea de Sud și a căror livrare va începe pe parcursul acestui an.
Asa e ca nu te așteptai la asta? 😄
Absolut deloc. Desi acum are logica, pentru ca nu le vor da toate avioanele, ci mai putin de jumatate din flota la cum se discuta acum, iar celelalte vor fi pastrate in serviciu.