Prima ”aviație militară privată” din lume implicată direct într-un război

Read Time:2 Minute, 11 Second

Grupul Wagner, organizația paramilitară rusă sau compania privată de servicii militare, cum vreți să o percepeți, ar avea prima ”aviație militară privată” ce ia parte în mod direct la un război.

De ani buni companii private din lumea întreagă reușesc să cumpere avioane militare pe care le folosesc pentru misiuni militare, dezvoltându-se chiar o întreagă industrie în această direcție.

Aparatele militare private nu sunt demilitarizate, ba uneori pot folosi suite de avionică și de senzori mai performante decât cele ale unor aviații militare propriu-zise. Ce nu pot face aceste aparate este să angajeze arme reale, cel puțin aceasta fiind retorica oficială.

În rest, aparatele private pot efectua orice tip de misiune aeriană militară este nevoie, motiv pentru care sunt folosite cu succes pentru antrenamente în rol de ”red air” sau ”adversary”. Inamic, pe scurt, atât împotriva țintelor aeriene, cât și a celor navale sau terestre.

Ei bine, rușii de la Wagner au dus conceptul de aviație militară privată mai departe, având o implicare directă în războiul din Ucraina.

Conform presei internaționale, în cel puțin trei dintre avioanele doborâte de armata ucraineană pe parcursul anului 2022 se aflau piloți aflați sub contract cu Wagner. Unul dintre cazuri este celebru, cel al generalului în rezervă Kanamat Botashev, doborât în luna mai la bordul unui Suhoi Su-25. În vârstă de 63 de ani la momentul respectiv, el părăsise armata rusă de un deceniu pentru o carieră în ”armata privată” a lui Putin.

Sunt alte două cazuri similare, ceea ce ne poate duce la concluzia că Grupul Wagner operează considerabil mai multe avioane.

Un alt aspect de luat în seamă este că aceste trei avioane au fost doborâte aproape de zonele de acțiune ale militarilor Wagner, ceea ce înseamnă că ”aviația privată” susține operațiunile ”armatei private”.

Este drept că aparatele de zbor folosite sunt ale Forțelor Aeriene Ruse și poartă înmatriculările militare ruse, ceea ce face neclar statutul lor. Sunt închiriate sau împrumutate? Sunt cumpărate?

De asemenea, nu este foarte clar dacă aviația Wagner are propria structură de comandă și de planificare, dacă misiunile sunt efectuate independent de armata rusă sau dacă structurile de comandă militare sunt cele care dictează misiunile.

Din informațiile disponibile până în acest moment, contractorii ruși folosesc doar avioane vechi, de tipul Su-24 și Su-25, neavând încă acces la mai modernele aparate din familia Flanker (Su-27/30/34/35).

Ca multe alte elemente din acest război, și implicarea ”aviației militare private” a celor de la Wagner va stabili noi limite de utilizare a contractorilor privați în conflictele reale și nu ar fi exclus ca acesta să fie începutul dezvoltării acestui segment.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
100 %
Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Previous post Aeroclubul României va avea încă un avion Extra 330SC
Next post Radar nou și mult mai performant pentru avioanele F-35
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x