Patru avioane A-29 au ajuns la Kabul „in time for fighting season”

Stati, nu dati cu pietre deocamdata, n-o spun eu ci chiar maretul USAF. Cica „A-29s arrive at Kabul in time for fighting season”. Va pun si linkul.

Recunosc ca dau stirea asta mai mult pentru titlul asta, care mi se pare atat de cinico-inspirat ca nu-l puteam rata.

Bun, noutatea este ca Statele Unite au livrat Afghanistanului inca patru avioane A-29 Super Tucano, ajungandu-se astfel la un total de 12 aparate operate momentan in aceasta tara.

Super Tucano e folosit de afgani la operatiunile militare din tara, in special in misiuni CAS – close air support. Alte sapte avioane sunt inca in SUA, acolo unde pilotii afgani invata sa le zboare si sa le utilizeze cat de cat eficient.

SUA au cumparat aceste avioane pentru Afghanistan intr-o incercare de a reduce pana la eliminare implicarea aparatelor de zbor americane in conflictul din aceasta tara.

Bun, acum sa revin la titlu. Bai, nene, cum suna asta – fighting season. Mi-i si imaginez pe baieti in Afghanistan incepand sezonul de lupte, cu batalii mai mari sau mai mici, clasamente si toate cele. Iar spre toamna, cand incepe sa dea frigul, sezonul se incheie si se acorda trofeul campioanei 🙂

Glumim, glumim, dar mi se pare mie ca modul asta de a privi conflictul armat, aproape sportiv, e foarte periculos.

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Alex

Se numeste „the fighting season” pentru simplul fapt ca Taliban este sprijinit de o infrastructura de logistica care in mare parte este situata in jurul orasului Quetta si care este afectata de conditiile meteo. Daca bagi ochiul pe o harta o sa vezi ca la nord si est ai niste munti pe nume Hindu Kush (Aici se desfasoara operatii in provinciile Kunar, Zabul si Paktika). Nu cred ca Taliban sunt sprijiniti de convoaie de camioane care practica trecerea muntilor prin Pasul Khyber. Cand vine zapada astia se duc acasa; alfel mor de frig si de foame. Iar la sud si… Read more »

Jap

Pînă și amărîții ăștia au primit avioane noi și gratis de la gringo.

Johann

Glumim, glumim, dar mi se pare mie ca modul asta de a privi conflictul armat, aproape sportiv, e foarte periculos.

Adevarat si periculos!

3
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x