Toamna își arăta fața bună în ziua lui 22 septembrie, când Ștefan mergea spre liceul din centrul Băniei. Deodata auzi un tunet prelung și un sunet de metal ce tăia aerul la viteză mare. Era IAR-99 cu numărul 7003, de la Centru de Cercetări și încercări În Zbor, care trecea pe deasupra orașului în configurație de aterizare, cu tren și flaps scos. Ștefan zâmbi și merse mai departe spre liceu. Se gândea la 7003 și la primul lui contact cu el.
Dimineața aia racoroasă când tatăl său l-a luat la unitate, la Regimentul 67, și pe drum spre unitate îi făcuse instructajul. Se uita cu băgare de seamă la mâneca împodobită cu fireturi aurii care îl ținea strâns. Când au ajuns la poarta unității, vulturii mari argintii de pe ea îl băgaseră în sperieți. Tatăl său duse mâna la chipiu, altă uniformă albastră îi răspunse și deschise poarta. În curtea unității și mai multe uniforme albastre. Băiețelul se făcu mic în spatele tatălui său. „Haide, stai frumos că azi îți arăt ceva ce o să îți placă”.
Și așa au pornit pe lungul drum de la poartă până la celula de alarmă Au trecut pe rând pe lângă diferite clădiri, mai ales pe lângă una mare și impozantă, cea a comandamentului. În fața ei, pe iarba verde, două MiG-uri 15 cu botul spre alee. Nu îi plăceau lui Ștefan pentru simplul fapt că nu aveau botul ascuțit, cum văzuse el la televizor avioanele americane. Pe măsura ce se apropiau de pistă, un sunet de tunet se auzea din ce în ce mai tare. Au intrat amândoi și se îndreptară către clădirea PCZ-ului. Urcat acolo, Ștefan urmărea cum avioanele IAR-93 veneau la aterizare și degajau pista. Nu după mult timp, un avion alb cu albastru și galben la coadă se opri la celula de alarmă. Era avionul Centrului de Încercari în Zbor. Piloții din regiment mergeau spre avion să îl examineze mai de aproape. Tatăl lui Ștefan profită de ocazie și îl luă pe băiat în brațe, mergând spre avion. Un pilot din regiment era deja urcat în cabină și examina instrumentele de bord care erau în mare parte digitale.
-Nass, ia-l și pe fiu-miu să vadă ce și cum.
-Hai da-l incoa’!
Și se apleca peste carlingă să îl apuce pe Ștefan. Băiețelul se uita vrăjit în interiorul avionului și nu înțelegea prea multe. De ce atâtea butoane și ce e bățul ăla din podea, de ce nu are volan. Scurta vizită se încheie rapid pentru că se auzise zvonul cum că o comisie de la București era în unitate. Tatăl lui Ștefan îl preluă din avion pe baiat și merseră în birou. Ștefan își luă în sfârșit ochii de la IAR-99 și își continuă drumul spre liceu.
După câteva ore de stat în bancă și desenând avioane, timp în care colegii strângeau bani pentru absolvire și banchet, se gândi că nu ar fi rau să meargă la Centrul Militar Zonal să rezolve cu dosarul pentru Academie. O luă la pas prin centrul orașului și în 25 minute ajunse la Centru. Acolo l-a întâmpinat un caporal destul de ciudat, foarte curios, care i-a pus prea multe întrebări. După câteva minute de discuții, timp în care Ștefan ascultase cu atenție instrucțiunile caporalului, dădură mâna și plecă acasă. Primul pas era Spitalul Militar, cu obținerea vizitei medicale. Știa ce hibe are, miopie la un ochi, dar se gândea că avea să fenteze. A doua zi dimineața s-a prezentat la Spitalul Militar cu fișa în mână și a fost direcționat la recoltare. Sânge în eprubete și urină în borcan. Mai departe trecu de toate fără efort. La oftalmologie intră și se așeză pe un scaun cu fața la panou. Asistenta îi zise să își acopere cu palma ochiul stâng și să citească penultimul rând. Toate bune. Când schimbă ochiul deja vedea în ceață. Se încruntă, dar nimic. Atunci desfăcu încet palma și, văzând printre degete, citi corect tot rândul. Asistenta îi puse apt și cu asta se încheia vizita. Ieșit din curtea spitalului îl sună pe un prieten, pilot militar.
– Salut, domnu’ Nilă! Ce faci?
– O, salut tinere, uite în alarmă. Zi repede că nu pot să vorbesc.
– Am trecut de vizita medicală!
– La București?!
– Nu. La Craiova!
– Bravo, mă, pai aia e pistol cu apa, bă băiatule…
– Tot e bine.
– Da. Ne auzim după ce treci de sportive. Te pup.
– Să trăiești!
Inchise și plecă acasă. Discută cu tatăl lui, care îi dădu sfaturi prețioase. Timpul trecu repede și Ștefan se pregătea pentru plecarea la Alba Iulia, unde avea să dea mai multe probe. Drumul a fost cât de cât normal până în Alba Iulia, unde a mers singur, fără părinți. I se părea amuzant să vadă băieți de vârsta lui alături de parinți. Pe la orele 19-20 au fost primiți în curtea liceului, unde un caporal, Bălănescu, le făcu instructajul. Trecând prin curtea liceului, Ștefan observă elevii militari îmbrăcați în uniforme perfect curate. Se uitau la candidați cum se uită leii la căprioare. Ștefan se încruntă. Știa de la Andreea ce îl așteapta la noapte. Și nu s-a înșelat. Cum s-a dat stingerea s-a dezlănțuit iadul. De la etajul de deasupra se auzeau urlete. Paturile se izbeau de podea și bubuiau. Colegii de dormitor se treziră și începură să înjure. Ștefan se prefăcea că nu aude și se băgă cu capul în perna. Apoi vacarmul crescu, urlete, sunete de bocani care se izbeau de podea. Și pentru câteva secunde, liniște. O voce urlă tare: „Bă, liniște că bibanii de sub noi au probe mâine”. Candidații respirară ușurați că puteau să doarmă. Dar la câteva secunde după ce au auzit vocea respectivă, hohote multiple de râs au spart liniștea nopții. Ștefan voia să se ridice și să meargă peste ei. Se calmă. Își puse muzică și într-un final a adormit. Dimineața, după micul dejun, au mers direct în sala de examene unde îi așteptau probele psihologice. După 4 ore de calcule și răspunsuri la întrebări de personalitate, testele se terminară. Când se pregăteau să iasă Bălănescu le spuse că mai au de discutat cu psihologul liceului pentru a se putea confirma că datele lor sunt corecte și că nu au trișat. În timpul discuției cu psihologul Ștefan își consumă toată doza de amabilitate si răbdare pe care o avea. Trecu cu brio. Mai avea un pas. Proba de rezistență și traseul. Înainte de culcare merse la Bălănescu și îi spuse că spera să nu mai audă gălăgie la noapte căci altfel comandantul liceului va fi sunat direct de la SMFA. Bluful lui ținuse și Bălănescu se făcu nevăzut pe holul ce ducea spre biroul colonelului Gornescu, comandantul liceului. Ce au discutat ei nimeni nu știe. Cert e ca dimineața în sala de sport, pe lângă arbitri, era și comandantul Gornescu. Lui Ștefan i se părea că îl fixează. Dădură traseul și urma proba de rezistență. Au plecat toți în pluton. Dupa 500 de metri câțiva s-au desprins, alergând mai repede. Printre ei era și Ștefan, care grăbise pasul încercând să fie printre primii. Dar deodata se trezi pe jos și tot plutonul îl depășise. Rămase în fund, buimac, cu ochii la pluton și cu mâna pe gleznă, neînțelegând ce se întâmplase. Arbitrul urlă: „30 de secunde, număr 21”. Nu înțelegea. Se uită pe tricou și văzu numărul strigat de arbitru. El era și îi zicea câte secunde mai are până la eliminare. „Numărul 21, 20 de sec…” Arbitrul fu întrerupt de comandant, care îi făcea semne să îl lase în pace. Ștefan se ridică și porni după pluton. Făcuse o entorsă, dar nu îi era greu. Pe ultima tură ajunse plutonul. Și când mai erau cam 100 m până la finish băgă sprint total, deși glezna îl durea foarte rău, fapt ce îl făcu să urle și să îi sperie pe ceilalți candidați, care îi făcură loc sa treacă. La finish se opri și începu să înjure supărat pentru glezna. Gornescu se apropie de el și îl luă pe dupa umeri:
– Ce faci, copilu, tu alergi pe burtă sau cum? Ai avut noroc, ce să zic, mai aveai 14 secunde și atingeai limita de 9 minute.
– Să trăiți… cu respect vă salut!
Ștefan se uita în ochii colonelui și simțea că nu-i a bunp.
– Aș vrea să fac și eu o plângere la comandament pentru incidentul care mi-a rupt glezna.
Colonelul se apropie peste el și îi zise la ureche.
– Asculta, băi, pe mine nu mă păcălești cu cioace din alea cum i-ai zis lui Bălănescu aseară, ai inteles? Ce? Esti copil de general și nu stiu eu? Că pe lista mea nu ești! Zi mersi că ai trecut. Hai, marș la dormitor. Executarea!
Ștefan porni schipătând spre dormitoare, se spălă cu apă rece și aștepta întins în pat. Încercă să doarmă câteva minute, dar îl obseda limbajul colonelului. Așa că îl sună pe Dorin, pe tatăl sau.
– Măi tată, am trecut cu brio, dar m-a făcut albie de porci comandantul…
– Cum îl cheamă?
– Gornescu.
– Aha. Lasă. O să mai fie din aștia
– Bine…
– Hai că te aștept acasă cu vinu ăla bun. Te pup. Ai grijă pe drum.
Și astfel Ștefan se întorcea fericit și învingător acasă. Mai avea două probe, Bucureștiul si Brașovul. În drumul spre casă își scoase Marele Circ, de Pierre Closterman, și se afundă în luptele aeriene dintre Spitfire și Me-109.
0
0
Average Rating