Ștefan se uită nerăbdător pe tabela care anunța plecările din gara din Bănie. Mai erau 27 de minute. Se învartea și se tot învartea. Sunetul de atenționare din gară se auzi și băiatul ridică ochii spre tabelă din nou. Trenul avea o întârziere considerabilă. Se gândea să iasă afară, dar arșița lunii iunie își făcea de cap. În cele din urmă, trenul ajunse în gara și Ștefan urcă spriten în el. Drumul spre București fu lung și anevoios, cu opriri în toate stațiile.
La Caracal se urcară oltenii, care cu plase, care cu damigene de vin:
– Marineeee, fir-ai al dracu să fii, mă lăsași cu geamantanele acilișa! Unde te dusesi?
– La a întâia ba!
– Ia-o pe asta, vezi să nu verși damijeana că e vin de la nașu!
Într-un final urcară toți și se inghesuiră pe coridorul vagonului. Începură să strige și să radă zgomots, vorbeau despre fotbal și politică, își pasau pachete de țigări. În curând aerul a devenit irespirabil, iar fumul de țigară dansa în nuanțe albastre. Cu tot vacarmul ăsta Ștefan ajunse la București. Pe peron era nebunie, aglomerație… Se îmbrânci de două ori până scăpă din aglomerație și merse spre stația de metrou. De aici se opri tocmai la Unirii, acasă la vărul sau. Acesta, medic veterinar, îl primi cu brațele deschise.
– Să trăiești varule, aviatorule!
Se așezară la masă și mai stătură la o bere, iar apoi se băgară la somn. Dimineață devreme, Ștefan a luat drumul CMA-ului. Centrul de Medicină Aeronautică. La recepție predă buletinul și dosarul de candidat. I se înmână o fișa ce trebuie completată mergând din cabinet în cabinet. Se uită atent și se gândea să lase la urmă oftalmologia. Așa că a urcat la Recoltare, unde 4 eprubete cu sânge au fost de ajuns. Și, bineînțeles, borcanul. După recoltare se duse direct la ORL. Aici îl verificară vizual și apoi a fost așezat la un birou cu niște căști pe cap, unde trebuia să facă audiogramă. Niște sunete abia sesizabile se auzeau în căști, iar el trebuia să apese pe un buton de fiecare dată când auzea un sunet. Mai departe, toate cabinetele au mers brici. La giroscaun își aduse aminte de copilărie, când în cartier se dădeau într-un carusel și cei mai curajoși dintre băieți, ajutați de forță centrifugă, făceau așa zisă parașută. Adică se țineau de fierul care forma locul din extremitatea caruselului. Și la viteză mare de rotație cel ce facea manevra ajungea să fie paralel cu solul. Mai departe intră la barocameră, iar aici simți că leșină și că îi explodează timpanele. Sarcini simple, dar cu presiunea din jurul lui simulată că cea de la 4,000 de metri, i se păreau complicate. În cele din urmă a obținut și aici ștampila.
Cu încredere în el și speranța a bătut la ușa cabinetului de oftalmologie. Puse fișa pe biroul medicului și așteptă. Doctorul a aruncat un ochi pe fișa lui, îi văzu numele și îi zise să ia loc.
– Ia zi, copilu, ești rudă cu Tamaș, pilotul de la Craiova?
– Nu, este din Ardeal.
– Păi și Craiova unde e?! Și începu să radă zgomotos de glumă pe care o făcu.
– Nu te supăra, mai glumesc cu ține că văd că ești încordat. Ia spune, la ochi ai probleme? Dar sincer…
– Da… nu prea văd bine la depărtare cu un ochi.
– Să vedem. E posibil să fie problematic.
Examinarea începu cu cititul panoului. Doctorul se încruntă și dădu din cap nemulțumit. Apoi îl duse la un aparat, unde îl puse să uite fix la o imagine.
– Mda, ai -1 la un ochi și știi la care.
– Știu…
– Ai două variante. Una e să te duci acasă și până la anu faci pe dracu în patru și scapi de ea, nu mă privește. Ori, stai să îți văd opțiunea… aha, piloți militari avion… mda. A două variantă este la elicoptere și acolo îți pot da apt. Ce zici?
– Aaa, da… Nu, nu, nu!
Căzuse cerul pe el, a crezut că nu aude bine. Avion nu? Închise ochii și strânse din dinți. Avea în față ochilor imaginea IAR-ului 99 parcat, cupola deschisă, gata de zbor. Imaginea devenea neclară, se încețoșa. Auzea miopie, miopie, miopie. A deschis ochii.
– Ai miopie, copilu, ce să îți fac? Așa sunt regulille. Spune, elicopter? Poți zbura la SMURD să salvezi vieți.
Lacrimi calde îi curgeau pe obraji și nodul din gât creștea. Spuse cât de răspicat putu:
– Totul sau nimic!
Doctorul se uită în ochii plin de lacrimi ai copilului. Nu era nici primul nici ultimul care avea inima sfâșiată. Lăsă ochii pe foaie și îi puse respins pe fișa. Ștefan dădu mâna cu el, se întoarse pe călcâie cu dosarul în mâna și ieși din cabinet. Îi venea să urle. Văzu geamul unui hidrant și se opri în dreptul lui cu pumnii strânși. Voia să spargă geamul. Ridică un pumn, se încorda din toți mușchii și… lăsă pumnul jos. Începu să meargă spre ieșire plângând. Trecu pe lângă o baie. Cum a intrat, a pus dosarul jos, pe gresie. A deschis apa rece și apoi și-a băgat capul sub jet. Mii de idei îi treceau prin cap. Într-un târziu închise apa și se șterse cu tricoul. Era roșu la față și simțea că i se înmoaie genuchii. Ajuns afară, se așeză pe o banca și se gândea ce să facă. Lângă el, alt canidat respins.
– La ce ai picat?
– La barocameră, zise colegul trăgând un fum adânc dintr-o țigară. Dar cred că mai pot să dau…
Ștefan nu îl mai auzea, era vrăjit de fumul țigării, cum se ridică pale pale spre cer și dansează în forme circulare spre frunzele copacilor.
– Da-mi o țigară, te rog!
Băiatul îi întinse pachetul și bricheta. Ștefan se uită lungă la pachetul de DunHill, scoase o țigară și o aprinse. Trase de două ori cu poftă și se lăsă pe spate. O senzație de amețeală îl cuprinse și se uită în gol.
– Vezi că se stinge, îi spuse colegul.
Ștefan o aprinse din nou și o fumă rapid. Îi întinse mâna colegului și îi ură succes. Se întoarcea la vărul lui acasă. Pe drum îl sună pe Dorin:
-Neața, n-am vești bune…
– Mă gândeam eu.
– La ochi a fost problema…
– Aia e, mergem înainte. Care e planul B?
– Nu știu…
– Păi să te gândești că nu mai ai timp.
– Bine.
– Te aștept acasă, ai grijă și drum bun.
Conversația cu tatăl sau i s-a părut foarte scurtă și ciudată. Dar avea dreptate moșul, trebuia să găsească rapid o alternativă. Ajuns la Unirii, îl lăsă pe vărul lui și apucă drumul Gării. În tren își puse mixul de o ora al lui Jean Michelle Jarre și adormi. Acasă nu voia să meargă pentru că îi era rușine. Verifică rapid ce bani mai are. Caută numărul unui coleg de la aeroclub și sună.
– Salut, Ioane, hai la un mititel în gara… hai că fac cinste și c-o bere, din cădere!
– Salut, bă! Hai că vin repede.
Cum se plictisea și Ioan nu mai apărea, se duse la magazinul din gară și își luă țigări la bucată și o brichetă. Fumă pe scările gării până când apăru Ioan. La terasă dădură gata 4 beri de fiecare și parcă mai intrau. Mai luară încă un rând până când deja se învartea lumea pe lângă ei. Plătiră consumația, își strânseră mâinile și o luă fiecare pe drumul lui. Alcoolul își făcuse efectul și Ștefan uitase toată experiență de la București. Era bine. Totul era bine.
Dimineață s-a trezit devreme, a mers la bucătărie și a mâncat ceva rapid. Își ignora familia și nu voia să discute cu nimeni. Mergând spre ieșirea din cartier, unde era magazinul și cârciuma, auzi tunetul prea bine cunoscut. Dintre copaci, într-o urcare agresivă, țâșni Șoimul. Urca, făcea tonouri și descria un arc de cerc. Ajuns în vârful cercului imaginar, motorul a fost redus, iar avionul, întors pe dos, începea să vină spre sol. Dispărea între copaci și se lansa din nou. O lacrimă caldă îi se prelingea pe obraz. Își trase ochelarii de soare și, ajuns la cârciumă, își luă o bere. Singur, în mai puțin de 10 minute, bău berea. Șoimul era încă pe sus, dar pe el nu îl interesa. Povestea cu berea la prima oră se repetă mai multe zile, până când Moș Dorin îl prinse la înghesuială:
– Băi, băiatule, ce se alege de ține? Ce e comportamentul asta? Te caracterizează.
Așa a început lungă mustrare a tatălui său. Stătea cu capul în pământ și asculta distant. Se gândea la alte variante. La Legiunea Străină poate. Dar ceva din vorbele lui Dorin îi captă atenția:
– … când ești inginer ai o imagine mai bună asupra aeronavei pe care zbori. Ia gândește-te, în caz de ceva sau când verifici documentele și observi că ceva nu e în regulă… dacă nu știi, te prostește oricine. Uite, eu, în ’98 când a explodat avionul la sol și instant mi-a ras 4 prieteni… eu atunci am refuzat muniția în unitate. Știam bine legea și regulile și am făcut scandal!
– Da?
– Bineînțeles, la poartă unității, le-am zis că dacă mai face vreunul un pas spre poartă trag!
– Și?
– Am scos pistolul din toc, l-am armat și l-am îndreptat în sus.
– Și?
– Și ce? Degeaba, că ce nu am vrut eu să primesc în unitate au pus pe avion și bineînțeles că a explodat… prietenii mei… săracii.
Moș Dorin intrase într-o nostalgie dureroasă și tumultuoasă. Îi făcu semn lui Ștefan să plece și acesta se execută. Când să iasă pe ușa, moșul îi zise:
– Te aștept mâine la raport, da? Hai, pe loc repaus.
Ștefan începu să caute posibile facultăți, dar niciuna nu era pe placul lui. Tot căutând îi pică ochii pe una anume și fix în acel moment îi sună telefonul. Se uită la număr și nu îi venea să creadă. În reluare ridică telefonul și rămase mut când auzi vocea de la celălalt capăt.
Accesează acest link pentru a citi toate părțile poveștii
0
0
