Ce știm despre avionul F-35B prăbușit în Mediterana?

Probabil că ați aflat deja despre accidentul în care a fost implicat un avion F-35B aparținând Royal Navy. În cazul în care nu știți despre ce e vorba, săptămâna aceasta un Lightning II britanic, aflat pe portavionul HMS Queen Elizabeth, a căzut în Marea Mediterană, pilotul reușind să se salveze.

Asta este informația pe scurt. Acum haideți să vedem detaliile, atâtea câte sunt, și de ce este important acest moment.

HMS Queen Elizabeth se află pe finalul primei misiuni reale de la intrarea în serviciu și avea la bord 8 aparate F-35B britanice și alte 10 bucăți de F-35B americane, aparținând US Marines.

Aparatul care a căzut este unul britanic, informația fiind confirmată oficial de Londra după ce au apărut zvonuri că ar fi fost un avion american pilotat de un britanic.

De asemenea, accidentul a avut loc la scurt timp după decolarea de pe puntea lui HMS Queen Elizabeth, pilotul reușind să se catapulteze la timp și fiind recuperat rapid.

Un prim detaliu extrem de interesant este că zborurile cu F-35 nu au fost oprite după accident, misiunile continuând conform programării. În mod normal, atunci când se întâmplă așa ceva, oprești avioanele de la zborurile care nu sunt esențiale până afli o cauză a accidentului.

Asta ca să excluzi probleme tehnice ce pot fi extinse la nivelul flotei.

Pentru că nu s-a întâmplat asta este posibil ca motivul accidentului să fie clar și să nu aibă cauze tehnice. Cum nu exista o urgență pentru continuarea antrenamentelor, e singura explicație logică în momentul de față.

Locul accidentului este și el un mister, nefiind făcut public. Se știe doar că portavionul britanic intrase de puțin timp în Mediterana prin Canalul Suez, astfel că locația generală este un triunghi format de Egipt, Cipru și insula Creta.

De ce nu fac britanicii public locul? Pentru că este destul de aproape de bazele rusești din Siria și nu ar fi deloc exclus ca oamenii lui Putin să încerce, la un moment dat, să recupereze ceva din epava avionului, asta dacă britanicii nu vor reuși acest lucru.

Neavând o locație exactă, va fi destul de greu de descoperit F-35-ul, mai ales dacă vor dori să ascundă aceste căutări.

Mai trebuie menționat că este primul F-35B din afara Statelor Unite pierdut în lume și doar al șaselea Lightning II care care de la începutul zborurilor cu aceste aparate.

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Jap

Ooo,la cît mai multe😀. Probabil iau ajuns blestemele chinezilor,că prea sau fîțîit prin Marea Chinei de Sud cu ele. Probabil peste vreo 50 de ani,o sa aflăm că a fost o misiune secreta să vadă dacă pot să facă din el și submarin și uite că le-a ieșit 😄😄😄.

1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x