Accidentul aviatic produs anul trecut la Craiova, după ce un aparat de zbor IAR-99 Șoim s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament și în urma căruia pilotul a murit iar copilotul a suferit rani grave, a fost cauzat de „unii factori de spațiu-timp care au făcut imposibilă indepărtarea optimă a avionului de suprafața solului”, se precizează în rezoluția procurorilor de la Parchetul Militar Timișoara, care au anchetat cazul.
Aparatul de zbor care s-a prăbușit la Craiova urma să participe la o demonstrație aviatică ce trebuia să aibă loc pe Aeroportul Batajnica, din Serbia, între 1 și 3 septembrie 2012. Pentru acest lucru cei doi piloți, comandorul Aurelian Cojocaru și lt.comandorul Relu Mihai Ioana, au participat la mai multe sesiuni de antrenament la bordul avionului IAR-99 Șoim.
„În ziua de 23 august 2012, începând cu ora 08.00, echipajul format din cei doi piloți a efectuat un număr de două decolări-aterizări, aceste misiuni având rolul de perfecționare a evoluțiilor în zbor demonstrativ… La ora 10.35, avionul a decolat în al treilea zbor din startul planificat. În acestă misiune, comandor Aurelian Cojocaru a zburat în calitate de pilot prim, iar lt.comandor Relu Mihai Ioana în calitate de pilot secund, cu sarcini specifice la bord. Rulajul pentru decolare și decolarea s-au desfășurat normal. Aeronava executat un viraj stânga în urcare, în limitele anvelopei de zbor, cu viteza și înălțimea în creștere. La scurt timp aeronava a pierdut înălțime, au fost executate manevre evazive pentru evitarea și protejarea unor construcții civile aflate pe traiectoria sa descendectă, apoi a luat contact cu solul. În urma coliziunii cu un stâlp din beton și a incendiului care s-a produs, aeronava a fost distrusă în totalitate. Prim pilotul Aurelian Cojocaru(49 de ani) nu a catapultat și și-a pierdut viața. Pilotul secund, lt.comandor Relu Mihai Ioana(35 de ani), a reușit să se catapulteze cu foarte puțin timp înainte de distrugerea aeronavei. Acesta a suferit multiple traumatisme prin cădere ca urmare a catapultării în condiții critice și arsuri de gradul 2, la ambele membre superioare, datorate încendiului produs în zona de parașutare”, precizează procurorii militari în rezoluția ce privește accidentul aviatic de la Craiova.
Ei mai spun, de asemenea, că din cercetarea efectuată la fața locului și depozițiile martorilor oculari s-ar desprinde faptul că ”prim pilotul Aurelian Cojocaru a încercat, până în ultimul moment, o aterizare forțată, voluntară și controlată a aeronavei, în scopul salvării acesteia. Manevra a reușit în bună măsură, însă impactul cu un stâlp din beton, după parcurgerea a circa 42 de metri în sectorul de ranforsare a aripii drepte cu fuselajul, a fost nimicitor, a produs ruperea acesteia, aprinderea carburantului și explozia concomitentă ce a condus la decesul comandorului Aurelian Cojocaru, dezmembrarea prin dispersare a aeronavei și calcinarea resturilor sale”.
Comisia tehnică de investigare a evenimentului, numită de ministrul apărării naționale, a precizat în raportul întocmit ca verificările ce au vizat starea tehnică a avionului și pregătirea lui pentru zborul, din data de 23 august 2012, nu au evidențiat nereguli care să ducă la prefigurarea evenimentului. ”S-a constatat că aeronava IAR-99 Șoim, cu numărul 718, instalațiile și echipamentele acesteia erau în resursă, cu toate verificările și lucrările de întreținere executate la termenele impuse. Motorul, instalațiile și agregatele din compunerea acestuia, scaunele de catapultare și seturile de cartușe pirotehnice din compunerea acestora erau în resursă, cu toate lucrările și reviziile executate la timp”, scriu membri comisiei tehnice în raport.
Anchetatorii spun că în cadrul accidentului aviatic de la Craiova nu a fost vorba de eroare de pilotaj și nici de vreo defecțiune tehnică a aparatului de zbor. În schimb ei spun că evenimentul de aviație s-a produs în condițiile scăderii critice a înălțimii de zbor și a timpului disponibil, extrem de scurt, pentru luarea deciziilor. ”Limitele de exploatare ale aparatului au fost depășite pentru moment, însă piloții au reușit redresarea parțială a acestuia. Factorii spațiu-timp au făcut imposibilă îndepărtarea optimă a avionului de suprafața solului, cu deznodământul cunoscut. Considerăm că acestă versiune este cea mai apropiată de realitatea faptelor și trimite, din nou, la interpretarea evenimentului prin prisma caracterului specific, excepțional, al pregătirii pentru mitingul aerian ce urma să se desfășoare în Serbia”, concluzionează procurorii militari.
deci e vina pilotilor ,ce le mai intorci cu spatiu timp???pffff e prima data cand intru pe siteul vostru dar si ultima cand vad articole scrise de babuini,hai noroc si inchideti siteul astra ca poluati internetul
Gogule, tu ai reale probleme de perceptie. Daca nu le-ai fi avut, ai fi inteles ca site-ul AviatiaMagazin.com a postat doar concluziile anchetatorilor pe care nu le-a comentat in niciun fel.
Daca tie ti se pare ca am scris pe undeva ca ar fi vina pilotilor, poate ca ar trebui sa citesti in continuare libertatea, cancan si alte asemenea ziare de mare calitate, nu fituici ca Aviatia Magazin.