Turcia a publicat, nu cu foarte mult timp în urmă, imagini din timpul unui test al rachetei de croazieră dezvoltată local SOM-J. Însă un alt lucru a atras atenția din acele imagini, modul în care turcii au dezvoltat și implementat un sistem paralel de control al focului pentru armele produse local.
Este o inovație care nu le aparține turcilor și care nu este neapărat nouă, dar este foarte interesant modul în care un stat puternic militar din cadrul NATO a decis să ocolească lipsa de acces la codul sursă al avioanelor F-16 și să dribleze cumva monopolul producătorului în ceea ce privește integrarea de arme noi pe platforme tradiționale.
Pe scurt, situația stă în felul următor. Un avion ca F-16 este dezvoltat continuu pe durata sa de viață, de regulă de către producător în colaborare cu utilizatorii. Am discutat despre modernizarea avioanelor României, care vor primi un update de soft în anii următori pentru a fi mai performante. Acest update va aduce mai multe arme și echipamente pe o platformă veche, care capătă noi capabilități.
De regulă, aceste noi arme și echipamente integrate pe platformele vechi sunt produse fie de producător, fie de partenerii acestuia. Lockheed Martin este o companie americană, iar noile arme și echipamente integrate pe F-16 sunt, de regulă, americane. Dacă un utilizator de F-16 vrea să integreze propriile arme sau echipamente pe avionare nevoie de o relație foarte bună cu SUA și cu Lockheed pentru a primi acces la codul sursă și a putea lucra acolo la integrare.
Ei bine, un astfel de acces îl primește este destul de rar, pentru că producătorul este ușor scos din ecuația financiară a utilizării avionului. Dacă ai acest acces nu prea mai ai nevoie de Lockheed Martin pentru multe faze de utilizare.
Turcia este unul dintre statele care investește masiv în dezvoltarea industriei naționale de apărare și în arme care sunt produse local. Așa cum este de așteptat, Lockheed și SUA, dar nu numai ele ci cam toți furnizorii externi de platforme, sunt reticenți în a susține acest proces de independență militară și au refuzat solicitările de acces la F-16. Un rezultat al acestui refuz a fost contractul Turciei pentru noi avioane F-16. Dacă nu poți moderniza singur avioanele vechi ești obligat să cumperi unele noi.
Pentru a putea totuși integra armele proprii pe avioanele americane, Turcia a făcut ceea ce au făcut și alți operatori în trecut, anume a dezvoltat un sistem de control al focului paralel.
În imaginile testului rachetei de croazieră SOM-J se poate observa clar cum avionul F-16C Block 40 utilizat de Forțele Aeriene Turce este echipat cu o tabletă de mari dimensiuni în partea centrală a tabloului de bord, amplasată practic peste Input Control Panel (ICP), elementul folosit la F-16 pentru a selecta armele, setările sistemelor de navigație și de comunicație, printre altele.
Prin intermediul tabletei, avionul este echipat cu UBAS, sau Sistem Independent de Control al Focului, un sistem plug-and-play dezvoltat de industria din Turcia pentru a controla acest tip de armament produs local. Pe foarte scurt, prin acest sistem paralel pilotul are acces la parametrii armei acroșate și poate comanda lansarea acesteia.
Sistemul Independent de Control al Focului UBAS nu este o noutate dezvoltată acum pentru F-16, ci o practică a industriei din Turcia. Modernizarea avioanelor Suhoi Su-25 ale Azerbaijanului, de exemplu, a inclus și implementarea UBAS, iar aparatele au putut folosi arme de producție turcă, precum racheta de croazieră SOM-B1.
De asemenea, Ucraina a implementat sisteme independente de control al focului pentru a integra armele occidentale pe avioanele MiG-29 și Su-27, acestea fiind utilizate inclusiv în războiul de apărare contra invaziei ruse.
