O usoara fisura

Read Time:2 Minute, 15 Second

Foto: TVR
Ati citit, probabil chiar aici pe site, despre incidentul in care a fost implicat un Boeing B737-700 al companiei Tarom care s-a intors pe aeroportul Otopeni la cam o ora dupa decolare din cauza unei fisuri la unul dintre geamuri.

Un incident care nu este iesit din comun si care a fost rezolvat de echipaj conform cu regulamentele si normele in vigoare, fara ca vreun pasager sa aiba de suferit.

Despre altceva vreau sa va vorbesc insa astazi. In comunicatul oficial, Tarom spune ca avionul inmatricuat YR-BGG s-a intors din drumul spre Barcelona „din cauza unei uşoare fisuri apărute la unul dintre geamurile cabinei de pasageri”.

Toate bune si frumoase, numai ca au aparut si fotografii. Unele facute in timpul zborului de un pasager si altele de la sol, dupa aterizare. Si, din ce se vede, aia numai o fisura usoara nu e! E crapatura in toata regula si arata urat de tot.

O fisura usoara e una care abia se vede, eventual pe o latura a geamului. Ce-a fost la Tarom e cu totul si cu totul altceva si-aveti pozele ca sa vedeti cu ochii vostri.

Nu spun ca pasagerii se aflau in pericol, avem exemplul recent al unui 737 ce a aterizat cu bine cu un motor pocnit si cu un geam spart cu totul. Deci e departe de mine gandul ca echipajul ar fi pus in pericol pasagerii. Dimpotriva, subliniez din nou ca s-a actionat regulamentar si ca totul a decurs fara probleme din cate stim.

Problema mea este cu cei de la comunicare. Ce credeau comunicatorii Tarom, ca spun ca e o usoara fisura si ramane asa? Credeau ca nimeni nu va fotografia avionul? Credeau ca in epoca informatiei nu se va afla nimic?

Si care este scopul? Sa iti reasiguri pasagerii ca e totul sigur? Pai asta o faci atunci cand le spui adevarul, atunci cand le spui ca un geam a crapat si ca nimeni nu a avut de suferit, dimpotriva chiar, avionul a revenit la sol fara niciun alt incident! Asa le castigi increderea clientilor!

Altfel, daca pentru cei de la comunicarea Tarom asta este o usoara fisura, ce-o sa creada un pasager atunci cand, in zbor fiind, i se va transmite ca e o mica problema? Se va gandi daca e la fel de mica precum fisura lui YR-BGG? Iar daca asta este o usoara fisura, ma intreb cum arata pentru unii oameni de la Tarom o fisura normala, ca sa nu vorbesc de o crapatura…

Iata si clipul video cu stirea de pe TVR si imaginile cu geamul crapat:

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

2 thoughts on “O usoara fisura

  1. Nu cu personalul navigant sant problemele. Problemele sunt cu comunicare care comunicari bine inteles in prealabil sunt vizate, aprobate de mai marii Tarom. Acolo sunt „fisuri” mari – de s-ar sparge odata in pentru totdeauna. In rest….”sa trim bine”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Incident de securitate pe Aeroportul Sibiu: Doi indivizi au sarit gardul ca sa fure o masina sau un avion
Next post Poti sa aterizezi cu elicopterul in parcare? Da, pentru ca autoritatilor nu le pasa!