Aviatie sportivafeaturedȘtiri

România, vicecampioană mondială la acrobație cu avionul, clasa Advanced

Echipa României de acrobație cu avionul a câștigat medalia de argint la ediția 2025 a Campionatului Mondial de Acrobație Aeriană, ce a avut loc săptămâna aceasta în Ungaria.

Valentin Caval a fost cel mai bun pilot român de la această clasă, el reușind să obțină și medalia de bronz în clasamentul general individual.

Ceilalți piloți români intrați în concurs au încheiat pe locuri bune, 9 pentru Petre Glonțaru, 10 pentru George Rotaru, 19 pentru Lucian Pîntea și 22 pentru Ioan Ursu dintr-un total de 38 de sportivi ce au luat startul.

Punctajul cumulat al primulor trei – Caval, Glonțaru și Rotaru – a dus echipa României pe locul secund în clasamentul pe echipe, în spatele Franței, dar peste Statele Unite, Polonia, Marea Britanie, Brazilia și Cehia.

Clasa Advanced este a doua în ordinea complexității acrobației cu avionul, între cea de început – Intermediate – și cea mai puternică, Unlimited.

La Intermediate, piloții Aeroclubului României au dominat competiția, câștigând atât în clasamentul pe echipe, cât și toate medaliile la individual.

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.