Aviatie militaraheadline

AI-ul a învins un pilot de F-16 în dogfight | VIDEO

Un algoritm de Inteligență Artificială a învins un pilot de F-16 în 5 runde de luptă aeriană simulată. AI-ul s-a impus cu 5-0, pilotul uman nereușind să câștige nici măcar o dispută.

Testul a făcut parte din programul AlphaDogfight Trials organizat de Defense Advanced Research Project Agency. Pe scurt, DARPA.

8 companii au dezvoltat acești algoritmi pentru luptă aeriană manevrieră, dogfight-ul, în cadrul programului celor de la DARPA. Acestea sunt Aurora Flight Sciences, EpiSys Science, Georgia Tech Research Institute, Heron Systems, Lockheed Martin, Perspecta Labs, PhysicsAI și SoarTech.

În ultima fază a testului, ce a avut loc în perioada 18-20 august, cele 8 AI-uri s-au duelat între ele, învingător fiind cel dezvotat de Heron.

Câștigătorul a fost apoi pus în fața unui pilot operațional de F-16, callsign Banger, pentru 5 runde de luptă aeriana wvr (within visual range), și s-a impus de fiecare dată.

Cei de la Heron spun că algoritmul lor a efectuat cel puțin 4 miliarde de simulări pe parcursul dezvoltării și că a acumulat aproximativ 12 ani de experiență în pilotaj.

Momentan, testul acesta al DARPA nu înseamnă nimic concret.

Este evident că un AI o să învețe foarte mult și foarte repede. Întrebările care se pun sunt multe și încep de la ”există o limită pentru această acumulare” și ajung până la ”poate repetarea la infinit a scenariilor să suplinească lipsa imaginației și a creativității”.

Experimentul arată însă clar că AI-ul nu poate lipsi din lupta aeriană, că poate fi extrem de util atunci când e folosit cum trebuie și că există o marjă enormă de a dezvolta acest sector.

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.