Noutăți și nu prea despre modernizarea avioanelor IAR-99

Programul de modernizare a avioanelor IAR-99 Standard este blocat, după cum recunosc cu jumătate de gură ministrul Economiei și directorul companiei Avioane Craiova.

La doi ani de la semnarea contractului și la două săptămâni de termenul ”trasat” de fostul ministrul al Apărării pentru livrarea primului 99 SM (Standard-Modernizat) lucrurile sunt foarte departe de acest deziderat.

Conform acordului semnat de Ministerul Apărării cu Avioane Craiova în august 2020, cele 10 avioane IAR-99 Standard ar trebui modernizate și livrate beneficiarului în 4 ani. Suntem aproape de jumătatea acestui termen contractual și nici măcar un singur aparat nu a fost finalizat.

”Contractul, în valoare de 275 de milioane de lei fără TVA, are o durată de patru ani, ultima aeronavă modernizată urmând a fi livrată în termen de 48 de luni de la semnarea documentului.”

comunicatul de presa de la semnarea contractului

Recent, ministrul Economiei a efectuat o vizită la Avioane Craiova și așa am putut afla că acest acord este blocat.

Sunt 4 avioane IAR-99 în hala de la Craiova, dar ele sunt supuse doar operațiunilor de reparație capitală, nu și celor de la upgrade.

”Avem un contract in derulare pentru modernizarea a 10 avioane Standard. La ora actuală, 4 avioane sunt sosite și sunt în diferite stadii. Adică s-au făcut lucrări triaj, lucrări de refacere stare tehnică și deocamdată se lucrează la finalizarea proiectului de modernizare. În schimb, avem un contract cadru pentru asigurarea mentenanței la toate avioanele IAR-99. Până acum, am livrat anul acesta două avioane, și au fost Șoim, și urmează să mai livrăm alte două”, a declarat directorul general al Avioane Craiova.

Ministrul Economiei a fost cel care a vorbit despre blocarea acestui contract.

”Contractul de modernizare este în derulare. Au fost câteva probleme logistice, am inteles că echipa managerială de la Avioane Craiova a discutat cu furnizorul principal și vom debloca situația. Mai avem un contract a cărui licitație a fost finalizată anul trecut din cauza unor probleme logistice. Vrem să îl deblocăm împreună cu Ministerul Apărării. Acolo vorbim de modernizarea IAR Șoim. Oferta inițială nu asigura același tip de echipamente pentru toate aeronavele și bineînțeles că MApN a spus că are nevoie de același standard de echipare pentru toate avioanele. Vom discuta cu ei să finalizăm caietul de sarcini cât mai repede și să semnăm contractul.”

UNDE SUNTEM CU MODERNIZAREA?

În momentul de față avem următoarele aspecte:

  • contractul pentru modernizarea celor 10 avioane IAR-99 Standard în versiunea SM este blocat; potrivit ministrului Economiei, blocajul (redefinit ca ”problemă logistică) e între Avioane Craiova și principalul furnizor, Elbit.
  • suntem la jumătatea termenului contractual, când primul avion trebuia să fie deja modernizat, ceea ce înseamnă că există o întârziere semnificativă.
  • blocajul dintre Avioane Craiova și Elbit nu este rezolvat, existând încă discuții pentru rezolvarea acestei situații, fără însă a avea un termen pentru acest lucru.
  • contractul pentru modernizarea celor 11 avioane IAR-99 Șoim nu este nici măcar atribuit.
  • Avioane Craiova a transmis o ofertă proastă, care nu a ținut cont de dorința clientului de uniformizare a sistemelor de avionică pentru întreaga flotă.
  • Până când Avioane Craiova nu va veni cu o propunere coerentă de upgrade nu va primi al doilea contract, care și el are o întârziere considerabilă față de planurile inițiale ale MApN.

Despre disensiunile dintre Avioane Craiova și Elbit am mai discutat în trecut, ele nu reprezintă o noutate. Compania din Craiova și-a asumat, prin contract, niște lucrări pe care nu le poate efectua de una singură și de aici sunt și întârzierile.

Problemele mari cu cele două programe de upgrade pentru flota de IAR-99 sunt, în foarte mare măsură, din vina conducerii Avioane Craiova. Dacă pentru primul acord compania și-a asumat o serie de lucrări pe care nu le poate efectua și acum trebuie să le subcontracteze, pentru al doilea Avioane Craiova a trimis o ofertă proastă, departe de nevoile clientului.

Domnii Victor & Victor, directorul general și sindicalistul-șef, de la Craiova nu par să fie deranjați.

Mai jos poți urmări podcatul nostru pe această temă:

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x