Spania ar fi renunțat la F-35
Autoritățile din Spania ar fi luat decizia de a renunța la posibila achiziție de avioane F-35 Lightning II, conform mai multor informații din presa locală.
Jurnaliștii de la El Pais, de exemplu, scriu că guvernul condus de Pedro Sanchez nu renunță la planul de a crește cheltuielile militare la 2% din PIB, numai că investițiile se vor concentra pe produse și echipamente europene.
”Chiar dacă guvernul a aprobat în aprilie anul trecut un plan de 10,4 miliarde de euro și și-a asumat alocarea a 2% din PIB pentru apărare, decizia ca 85% din aceste fonduri să fie investite în Europa face incompatibilă achiziția de avioane americane”, notează sursa citată.
Spania ar avea nevoie de 60 de avioane F-35 Lightning II, atât pentru Forțele Aeriene, cât mai ales pentru Marină, acolo unde bătrânele AV-8B Harrier se apropie cu pași repezi de finalul duratei de viață.
Cum Spania operează un portavion – Juan Carlos I – cu ski jump, nu catapultă, are nevoie pentru el de avioane cu decolare scurtă și aterizare pe verticală (STOVL), iar în acest moment doar F-35B îndeplinește acest criteriu.
O serie de parlamentari iberici au lansat deja o dezbatere și vor să afle de la Ministerul Apărării dacă există alternative pentru înlocuirea avioanelor AV-8B sau dacă marina militară va fi obligată să prelungească durata de viață a acestor aparate.
Spania s-ar orienta în contextul renunțării la F-35 către mai multe avioane Eurofighter Typhoon, care să înlocuiască integral flota de F-18 Hornet, și ea programată pentru retragere în 8-10 ani, plus implicare importantă în FCAS, proiectul european de avion de generația VI.