Aviatie militaraheadlineȘtiri

UK va renunța la dronele Watchkeeper în 2027

Marea Britanie va renunța la dronele Watchkeeper WK 450 la începutul anului 2027, un termen prelungit față de martie 2025, deadline-ul depășit de-acum avansat anterior.

Luke Pollard, care este un fel de secretar de stat în Ministerul Apărării de la Londra, a fost cel care a oferit această informație în cadrul unei interpelări din Parlamentul britanic.

Potrivit lui Pollard, dronele Watchkeeper sunt ”în proces de retragere din serviciu, data de scoatere completă din serviciu fiind martie 2027.”

Anterior, ministrul Apărării de la Londra, John Healey, anunțase în urmă cu aproape un an, în noiembrie 2024, că aceste drone vor fi retrase în martie 2025, o decizie care la vremea respectivă a părut foarte abruptă.

La vremea respectivă, ministrul susținea că dronele sunt ”un sistem vechi de 14 ani care a fost depășit” și că o armată modernă trebuie să aibă o capabilitate UAV modernă, care să opereze în cele mai dificile medii.

Watchkeeper WK450 este o evoluție a sistemului Hermes 450 produs de Elbit, care a fost dezvoltată de compania israeliană în colaborare cu Thales. A efectuat primul zbor în 2010 și a devenit complet operațională în armata britanică în 2018.

Din 2014 și până în prezent, Marea Britanie a pierdut nu mai puțin de 8 drone Watchkeeper în diferite accodente.

Elbit și Thales au dezvoltat apoi o nouă versiune, Watchkeeper X, cu echipamente mai moderne, al cărei singur client este România. Numai că producția planificată să înceapă în țară este întârziată, armata română așteptând încă primele drone la aproape 3 ani de la semnarea contractului.

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.