Al doilea avion stealth chinezesc va intra in serviciu

Chinezii sustin ca vor avea doua tipuri de avioane „stealth” in serviciu pe viitor, lucrarile la FC-31, fostul J-31, desfasurandu-se conform programului.

Daca va mai amintiti, cam in acelasi moment in care a fost prezentat J-20, chinezii au aratat si J-31, un aparat mai mic ce aducea mult de tot ca design cu F-35 Lightning II.

A fost construit un demonstrator, insa apoi proiectul a intrat intr-un pronuntat con de umbra, accentul fiind pus pe dezvoltarea J-20, aparat ce a si intrat in serviciu inca din 2017.

Acum, cei de la AVIC (Aviation Industry Corporation of China) Shenyang Aircraft Design and Research Institute vin cu noutati si anunta ca FC-31 va fi operationalizat candva in viitor, nefiind avansata vreo data pentru acest lucru.

Dupa ce au prezentat o macheta a lui J-31 cu multe elemente modificate sau adaugate fata de demonstrator la Paris Air Show 2019, un oficial al companiei, Sun Cong, a vorbit ceva mai pe larg despre proiect.

„Veti vedea cele mai noi evolutii in timp util, in viitorul apropiat”, a declarat acesta cu referire la modificarile suferite de proiect.

Potrivit China Daily, Cong a dat asigurari ca FC-31 va fi un avion ce va intra in inzestrarea armatei chineze, insa nu a precizat si ce categorie de forte si-l doreste.

Iar asta e important de stiut pentru ca J-31 a inceput ca „frate mai mic” si mai ieftin al lui J-20, a continuat ca aparat de generatia V destinat exportului si a ajuns chiar si varianta de generatia V imbarcata, destinata viitoarelor portavioane de mare tonaj.

Inca nu este clar ce se va intampla cu programul si spre ce se va indrepta, dar, iata, exista certitudinea ca FC-31 va fi un avion de lupta ce va intra in serviciu.

One thought on “Al doilea avion stealth chinezesc va intra in serviciu

  1. Păi so luăm cu inceputul, 1) dacă nu eram în Nato,pe ăsta micul și negru scria: Forțele Aeriene Române. 2) chiezii,i-au schimbat motoarele rusești de Mig29,care fumegau în draci,cu unele mai silențioase fabricate local. Parcă WS 10-13. 3) I-au montat un radar Aesa,cu care unul mie nu mi-ar fi rușine. 4) I-au mărit rezervorul de combustibil. Să vedem ce brînză o ieși cu „noul” FC-31.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Accident auto pe platforma Aeroportului Otopeni
Next post Incident cu un avion Tarom: Trenul de aterizare, avariat la aterizarea pe Otopeni