Rusia trimite ”pacificatori” în Nagorno-Karabakh

Rusia a început dislocarea a aproximativ două mii de militari în regiunea disputată de Azerbaijan și Armenia, Nagorno-Karabakh, în urma unui acord în 3 pe această temă.

”Pacificatorii” ruși au început deja dislocarea alături de peste 90 de transportoare blindate.

Decizia de a trimite trupele ruse în zonă a fost luată ca urmare a avansului azer din acest conflict, militarii regimului de la Baku fiind la câteva zile de a cuceri capitala republicii separatiste Artsakh.

Momentul este privit, așa cum era de așteptat, diferit de fiecare dintre tabere.

Azerbaijanul și aliatul său, Turcia, au proclamat deja victoria, susținând că au câștigat măcar această rundă a războiului.

De cealaltă parte, armenii spun că armistițiul era inevitabil și că a fost cerut de șefii armatei, trupele nemaiputând susține un conflict cu un adversar superior. La fel spun și separatiștii din Nagorno-Karabakh, care se bucură că au încă sub control cel mai mare oraș.

În ceea ce privește Rusia, regimul Putin susține că intervine pentru a păstra situația actuală, evitând să se pronunțe în favoarea uneia dintre tabere.

Urmează ca Rusia să modereze de acum negocierile dintre Armenia și Azerbaijan pentru încheierea unui acord de pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Azerbaijanul a doborât un elicopter rusesc
Next post Flota cehă de Gripen a depășit 30,000 de ore de zbor