Ce vor rușii de la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Probabil că ai auzit în ultimele zile informații tot mai alarmante de la Zaporizhzhia, Ucraina. Cea mai mare centrală nucleară din Europa este centrul războiului dintre Rusia și Ucraina, iar tot mai mulți specialiști avertizează că există pericolul unui dezastru. Dar ce vor să facă rușii acolo?

Centrala de la Zaporizhzhia se află sub control rus din prima parte a războiului, din primăvară. La fel ca Cernobâlul, Zaporizhzhia a fost una dintre țintele de maximă importanță pentru ruși. Au reușit să preia controlul relativ ușor, iar de atunci o administrează.

Dar dacă primele luni de control rusesc asupra centralei nucleare au fost cumva lipsite de evenimente, de două-trei săptămâni lucrurile par să se precipite.

Pe fondul contraofensivei ucrainene din sudul țării, armata rusă a mutat importante elemente de artilerie în jurul centralei nucleare, pe care pare că o folosește ca o umbrelă. Practic, rușii atacă de lângă centrală profitând de faptul că ucrainenii nu îi vor lovi de teama unui dezastru nuclear. Atacuri au mai existat, însă destul de slabe, insuficiente pentru a dispersa trupele ruse.

Însă nu doar această umbrelă a artileriei e căutată de Moscova la Zaporizhzhia.

Sunt multe voci care acuză, cu suficiente probe, atacuri deliberate ale rușilor în perimetrul centralei. Practic, ai spune că se bombardează singuri, însă atacurile sunt foarte bine orientate și par a dezvălui un obiectiv mai mare și mai cinic.

Din informațiile disponibile acum, reies două intenții majore ale oamenilor lui Putin la Zaporizhzhia.

În primul rând, vorbim despre ”tăierea” Ucrainei de la curentul electric produs de centrală. Au fost atacate punctele de distribuție către Ucraina, iar angajații centralei care au reușit să scape de acolo spun cu subiect și predicat că planul Rusiei este direcționarea energiei electrice către Crimeea și, de acolo, către teritoriul național.

Dacă le va reuși acest plan, rușii nu doar că vor da o lovitură uriașă Kievului, care va rămâne fără sursa care asigură între 20% și 25% din necesarul de energie electrică al țării, dar vor pune mâna, gratis, pe o cantitate uriașă de energie ieftin de produs.

În al doilea rând, vorbim și despre propaganda internă. Putin este convins, probabil, că nivelul său de credibilitate este zero pe plan internațional, dar acasă oamenii captivi susțin războiul și din cauza minciunilor cu care sunt bombardați,

Ori o astfel de minciună – Ucraina care atacă centrala nucleară și provoacă un dezastru pentru întreaga lume – este foarte ușor de crezut. Iar sprijinul pentru război, unde mor din ce în ce mai mulți ruși, nu se diminuează așa tare.

Trebuie spus și că niciodată în istorie astfel de elemente foarte sensibile nu au fost implicate direct în război și, la fel, niciodată comunitatea internațională nu a fost atât de lipsită de pârghii. Sanțiunile nu funcționează în acest caz, iar altceva nu se prea poate face.

Războiul din Ucraina va deveni o referință pentru conflictele moderne, mai ales prin prisma modului complet lipsit de scrupule de acțiune al armatei ruse.

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x