MiG-ul 29 trăiește o nouă viață după ce ucrainenii au reușit să îl folosească destul de eficient în războiul cu Rusia. Inevitabil, discuțiile au început să curgă către ”zecile de avioane cu resursă intactă” la care România a renunțat.
Și de aici povestea capătă accente de basm, trecând de la guvernul criminal la marile puteri care nu ne-au dat voie să avem arme moderne și eficiente pe câmpul de luptă, așa că ne-au obligat să păstrăm în serviciu MiG-urile 21.
Despre aceste subiecte am tot scris, găsiți și podcasturi dedicate pe canalul nostru de Youtube, istoria e simplă din punctul nostru de vedere. Altceva e însă important acum, ipoteticul what if… Dacă România făcea și ea ca Polonia și avea acum zeci de 29 moderne și gata să doboare ruși.
În primul rând, povestea poloneză e atipică, e excepția de la regulă. Polonezii au primit avioane din 3 surse și au reușit să își formeze o flotă impresionantă din punct de vedere numeric, de peste 40 de bucăți. Având avioanele luate din URSS, pe cele din Germania și pe cele din Cehia, polonezii au ajuns la un număr total de aparate care le-a permis să facă investiții în upgrade-ul lor.
Regula, dacă polonezii sunt excepția, este ce s-a întâmplat în celelalte state ex-comuniste care au primit MiG-uri 29.
Cehia a renunțat la MiG-29 în 1996, schimbând 10 avioane cu 11 elicoptere W-3 Sokol poloneze.
Germania a renunțat și ea la flota de 22 de MiG-uri 29 moștenite de la defuncta RDG, avioanele fiind cedate tot Poloniei la prețul simbolic de 1 euro bucata.
Slovacia menține o flotă minusculă de avioane în stare de zbor, ce urmează să fie retrasă după primirea avioanelor F-16.
Ungaria a scos din serviciu MiG-urile 29 după operaționalizarea celor 14 Saab Gripen.
Bulgaria menține în serviciu un număr mic de avioane pe care le va retrage după ce va primi aparatele F-16.
Iată, așadar, care e regula: avioane puține, scump de operat și dificil de întreținut. Cine a putut a renunțat la ele, iar cine le-a folosit a făcut-o la nivel minim, cât să asigure cât de cât misiunile de Poliție Aeriană.
Să crezi că România ar fi putut face altfel e o utopie. Sigur, în scenarii ideale, în care toate planetele se aliniau pentru noi, poate că am fi putut face ceva. Realitatea e însă asta, cu excepția Poloniei nimeni nu a mai făcut ceva cu MiG-29. Nici nu a mai cumpărat/preluat de la altcineva pentru a crește flota, nici nu a vândut, nici nu a modernizat.
Reluarea discuțiilor despre Fulcrum acum nu arată decât amatorism și ignoranță.
Adica apreciem MIG 29 dupa criterii politice – sunt rusesti si nu americane, adica de la „partenerii nostrii strategici” ?
Nici vorba de faptul ca MIG 29 este mult mai nou decat F16 ? Si ca geometria lui este mai moderna decat cea a lui F16?
La vremea respectiva s-a vorbit de faptul ca sovieticii nu voiau sa ne vanda piese. Dar uite ca polonezii au gasit.Inclusiv la sovietici.
Daca ne-am fi manifestat interesul poate ca puteam prelua si noi cateva aparate de la nemti. Poate ca am fi facut jume/jume cu polonezii. Dar daca nu exista interes…
Pai MiG-29 nu e mult mai nou decat F-16, asta e o prostie usor demontabila. Despre geometria mult mai buna sper doar ca e o incercare de gluma.
Daca ai citit articolul si tot cu „dar polonezii au facut si au dres” vii inseamna ca nu ai inteles nimic.
Daca faceam juma:juma, pierdeam amandoi. Asa, macar unii au cadtigat.
Decizia de a abandona MIg 29 pentru MIG 21 modernizat a fost corectă, deşi dureroasă! În mod evident MIG 29 era un avion incomparabil mai performant, dar mult mai scump de întreţinut. Astfel, s-a preferat modernizarea a peste 100 de avioane, ceea ce a însemnat 100 de avioane disponibile la zbor, accesibile unui număr mult mai mare de piloţi care aveau la îndemână echipament electronic de ultimă generaţie, Head up disply, HOTAS, Radar performant, data link, pe scurt accesul la o nouă lume! Iar trecerea logică la F 16 a fost mult , mult mai uşoară! Acest lucru nu se putea realiza cu 18 MIG 29, chiar modernizate, dar care probabil azi erau oricum cu resursa consumată de mult!
NU Dl Cristian !!! Gresit . Se putea face si pt Mig 29 modernizare Head up disply, HOTAS, Radar performant, data link,Polonia cum drk a reusit ?????……. iar trecerea de la mig29 la f16 era mult mai simpla……….
MIG 29 este un aparat cu 2 ampenaje, asa cum sunt majoritatea aparatelor moderne, cu exceptia lui F16, nu?
Si vad ca se descurca bine cu piloti ucrainieni la mansa…
Au fost si unele exercitii la care MIG 29 s-a descurcat execlent fata de ….F16 !
Si daca nu au fost folosite zeci de ani atunci si-au pierdut resursa de zbor, mai ales ca nu s-a ocupat nimeni de ele.
Intr-adevar Romania avea/are circa 100 MIG 21 si 23. Era normal sa le foloseasca, mai ales ca are posibilitatea sa le intretina in tara. Le-a modernizat cu ELBIT.
Doroftei, nu tot ce zboara prin filmele de la Holywood este credibil….
Cum se cheama ce facem noi acum cu avioanele astea ? Prostie pe linie. Inteleg ca am avut avioanele cel mai putin folosite si le am retras ,pentru ca………
Erau mult mai noi de cat MIG -urile 21 pe care inca le avem si care cad la popicele dar erau putine. Dar oare fizic ele mai exista undeva stocate? Daca au fost tinute afara si doar acoperite ,sunt ca si uzate fizic si moral dupa zeci de ani .
E de inteles ca au fost retrase, dar faptul ca nu le-am valorificat cumva sau macar sa le fi pastrat cum trebuie e aproape tradare dupa parerea mea. Iar de valorificat ma gandesc ca tot un schimb cu polonezii mergea, eventul pentru niste Mig 21 sau 23.