Cine este noul director general al CN Aeroporturi București?

Compania Națională Aeroporturi București are un nou director general, Cosmin Peșteșan fiind numit în această funcție conform unui anunț făcut pe social media de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Dar cine este Peșteșan? Încercăm să aflăm aruncând o privire asupra CV-ului său, încă disponibil pe site-ul oficial al Romatsa.

Noul director general al CNAB a terminat Liceul de Informatică din Bistrița în anul 2000, iar după Bac a ajuns în București, acolo unde a început cursurile Facultății de Drept ale Universității ”Spiru Haret”. Le finalizează după 4 ani, în 2004, și timp de 2 ani… nu face nimic practic.

La începutul lui 2006 se angajează pe un post de inspector în cadrul Primăriei Municipiului București, un rol ce pare destul de dificil de obținut pentru cineva aflat la primul său job. În fine, în același an începe și studiile de Master, tot la ”Spiru Haret”, specializarea Drept Internațional European.

În mai 2009 pleacă din PMB pentru un post de stagiar la Ministerul Mediului și, în paralel, efectuează programul de specializare “Young Professionals Scheme”, proiect finanțat de Uniunea Europeana și desfășurat de către Institutul Național de Administrație, în vederea pregătirii funcționarilor publici cu statut special denumiți manageri publici.

Pleacă apoi la Bruxelles, unde este ”policy officer” la biroul regional pentru afaceri europene al ținutului Greater Manchester. Din mai 2010 și până în noiembrie 2011 nu are un loc de muncă, dar ”aterizează” apoi direct în Consiliul de Conducere al Școlii Superioare de Aviație Civilă și apoi în Adunarea Generală a Acționarilor de la Tarom, ca reprezentant al statului român. Fără niciun fel de pregătire sau experiență în domeniul aviației, Peșteșan este numit în AGA a operatorului aerian național și în CC al școlii de aviație. Experiența ne spune că astfel de numiri nu se fac niciodată fără sprijin politic, mai ales pentru cineva care a avut înainte doar două joburi și un internship.

Rămâne în AGA al Tarom ceva mai mult de un an, timp în care merge în Singapore pentru un curs de două săptămâni organizat de Academia de Aviație din această țară denumit ”Search and Rescue Administrators”. În total, Peșteșan va face 3 astfel de cursuri în Singapore, ultimul la finalul anului 2019. Toate sunt cursuri de specializare în domeniul aviației, sunt de durată scurtă și costă câteva mii de dolari. Cel de search and rescue, de exemplu, are în momentul de față un preț de 3,600 de dolari. În CC de la SSAvC va fi până în martie 2014.

Apoi, în perioada 2013-2019 este ”reprezentant național NATO pentru Grupul de Lucru Aviație Civilă”, în perioada 2014-2014 ajunge în Consiliul de Administrație al CNAB, fiind pentru o scurtă perioadă chiar director general. Tot pentru câteva luni ocupă o poziție de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, apoi devine șef de serviciu în același MT și din martie 2019 trece la Romatsa, mai întâi ca expert la Direcția Siguranță și Calitate, iar apoi ca director al ei.

Ce ne spune CV-ul lui Cosmin Peșteșan? La o primă vedere, avem un om al cărui interes profesional pentru aviație a apărut subit prin 2011 cu un post deloc de lepădat în care a fost numit. Probabil cu sprijin politic. De atunci a activat preponderent în acest domeniu și chiar s-a specializat.

Faptul că a făcut 3 cursuri pe bani (sperăm că pe banii lui!) arată că, spre deosebire de alți funcționari parașutați pe diverse funcții, el a avut interesul de a învăța, de a deprinde cunoștințe necesare în acest domeniu. Iar asta e o bilă albă.

De asemenea, faptul că a mai fost la CNAB spune și el multe. Pe de o parte, e un director general care cunoaște compania și are nevoie de o perioadă scurtă de adaptare. Pe de altă parte, e un om care din posturile de director general și de membru în Consiliul de Administrație a contribuit la situația în care se află acum compania.

O fi bine, o fi rău? Timpul o să ne arate ce va face sau ce nu va face Peșteșan pentru aeroporturile bucureștene și rămânem cu postarea ministrului Transporturilor, care își asumă această numire:

”Aeroporturile Otopeni și Băneasa au de astăzi la conducere profesioniști: un nou consiliu de administrație și un nou director general. Compania Națională Aeroporturi București a avut pierderi de 120 de milioane de lei anul trecut. Desigur, pandemia a afectat major veniturile companiei, dar măsurile necesare de reducere a costurilor nu au fost aplicate. În condițiile unei reduceri a traficului și veniturilor cu 70%, s-au acordat prime salariale de milioane de lei în 2020. Recent au apărut în spațiul public o serie de fotografii care arătau starea deplorabilă a interiorului clădirii. I-am cerut noului director general Cosmin Peșteșan să se ocupe cu prioritate de aceste aspecte care ne fac de rușine principala poartă de intrare aeriană în țară. În noul consiliu de administrație membrii sunt atât specialiști în aviație, cât și oameni cu profil solid în business, finanțe și audit. Prioritar pentru ei este un plan solid de dezvoltare și finanțare a aeroportului, a noului terminal modern, care să aibă infrastructuri feroviare și rutiere de sec. 21 integrate. Ne ținem de promisiuni și continuăm să ridicăm standardele în privința managementului companiilor de stat.”

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
beam_rider

O cariera de exceptie! Dl. Pestesan va duce CNAB pe noi culmi de progres.

1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x