Ministrul Transporturilor anunță ajutoare pentru Tarom și Blue Air

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat că se lucrează la pachete de ajutor pentru operatorii aerieni Tarom și Blue Air.

Cele două companii vor primi câte 65 de milioane de euro, probabil sub forma unor credite fără dobândă sau cu dobândă preferențială.

”Pentru companiile aeriene, dacă mai așteptăm să treacă și următoarele 30 de zile în care vom avea starea de urgență, va fi foarte târziu. De aceea noi am demarat discuțiile cu Comisia Europeană. Vom solicita un ajutor pentru compensarea efectelor pandemiei. Noi vorbim de aproximativ 65 de milioane de euro pentru fiecare companie, deci undeva la 130 de milioane de euro ar fi necesare pentru a salva cele două companii: TAROM și Blue Air (…) Noi am făcut o notă comună către Consiliul Concurenței, pentru că prin ei facem aceste demersuri către Comisia Europeană”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

În ceea ce privește Tarom, companie deținută de stat, în paralel se discută despre amânarea ratelor la contractele de leasing pentru avioanele Boeing 737-800NG și ATR 72-600.

”Suntem în discuții cu furnizorii să regândim aceste contracte de leasing, atât cele cu Boeing, cât și cu ATR. Negociem amânarea acestor rate”, a adăugat șeful de la Transporturi.

Reacția ministrului Transporturilor a venit după ce Blue Air a solicitat public ajutorul statului pentru a depăși problemele financiare severe provocate de pandemia care a oprit majoritatea zborurilor cu pasageri.

Am discutat despre apelul celor de la Blue Air în podcastul AvNews, pe care îl puteti urmări pe Youtube.

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x