Borcea

Baza 86 Aeriană Borcea, așa cum se numește oficial astăzi, Cocargeaua, așa cum se numea pe vremuri, Bărăganul, așa cum se îi mai spun încă din ce în ce mai puțini, este inima Forțelor Aeriene Române. Sigur, mulți nu vor fi de acord cu mine, îmi vor spune că au existat și există în continuare alte locuri legendare pentru aripile românești. Și au dreptate. Dar pentru mine, inima e la cotul Dunării.

Am făcut cunoștință cu Borcea prin cărțile inegalabilului Doru Davidovici. Alături de el am bătut scările blocurilor din Colonie, am alergat pe alei, am mers la magazine, am fost în Comandament, în blocul alimentar, în hangare, la gurile de alimentare și mai ales în Celula de Alarmă. Cunoșteam Borcea înainte să ajung acolo.

Am ajuns la Borcea în urmă cu un deceniu, întâmplător sau nu alături de fiul lui Doru, Ștefan. Nu-l cunoșteam, evident, eram doar un tânăr pasionat de aviație, care începuse să scrie timid despre asta și care a avut șansa să fie invitat la un eveniment magnific. Fără rude, cunoștințe, pile, orice în această lume am avut ocazia să cunosc oameni inimoși, care nu doar că mi-au oferit o invitație, dar m-au și dus la Borcea. Nu le-am spus-o niciodata, însă la voi fi recunoscător pe viată.

Am descoperit baza exact așa cum o văzusem în cărțile lui Doru. Am mers pe aceleași alei, am văzut ruinele Coloniei, am vizitat clădirile administrative, am avut onoarea să văd îndeaproape turnul de control, hangarele, Celula de Alarmă… Experiența suprarealistă a fost completă în momentul în care Ștefan Davidovici, care seamănă dureros de mult cu Doru, a îmbrățișat un 21. Țin minte că era o dublă, poate 327, însă nici nu contează. Eu îl vedeam pe Doru și pe a lui Bătrână Doamnă. Acea vizită la Borcea a fost, îmi dau seama acum, imboldul decisiv. Mi-am promis fără să știu prea bine ce înseamnă asta că voi încerca să povestesc aviația, să o aduc printre muritori, să o proiectez așa cum pot și așa cum este, cu bune și cu rele.

În ultimul deceniu am avut privilegiul să revin la Borcea de câteva ori, atât de unul singur, pentru diferite reportaje, cât și în cadrul diverselor evenimente pentru public. Am văzut cu ochii mei transformarea bazei, am văzut de pe câmp sosirea primelor avioane F-16, am vizitat noul turn de control, noile hangare, Casa Escadrilei 53…

Borcea s-a schimbat enorm de mult în ultimul deceniu, sunt convins că s-a schimbat și mai mult în ultimii 30 de ani. Nu mai e așa cum o povestește Doru, dar într-un fel este. Pentru că un lucru a rămas la fel și îndrăznesc să cred că va rămâne la fel. OAMENII.

La prima mea vizită în Bărăgan am fost surprins de atitudinea comandantului de atunci, pe vremea aceea comandorul Constantin Dobre. Acum este general-maior cu două stele, comandant al Componentei Operaționale Aeriene. M-a surprins pentru că a fost extrem de deschis și primitor cu noi, civilii, și cu mine, un novice în cele ale aviației militare, dar a rămas în același timp foarte sobru. A fost un fel de paradox atunci. Ulterior, în timpul vizitelor mele, am putut discuta cu oameni aflați în poziții asemănătoare cu atitudini similare. Și mi-am dat seama că ceea ce eu, din afara, percep ca atitudine sobră este de fapt responsabilitatea celui aflat într-o poziție de răspundere.

Dacă atitudinea comandanților a fost tot timpul asemănătoare, cea a piloților, a tehnicienilor, a fost identică! Fie că vorbim despre oamenii care zburau acum 10 ani și care acum au ajuns să ocupe funcții înalte, fie că vorbim despre oameni care zboară în continuare pe MiG, fie că vorbim despre oameni care au trecut de la 21 la F-16, fie că vorbim despre oameni care au reparat cele două tipuri de aparate, atitudinea lor a fost întotdeauna fenomenală! Și de asta spun că Borcea nu înseamnă neapărat locul acela de lângă Fetești, ci oamenii care au fost, sunt și vor fi acolo!

Știu că nu se face așa ceva, însă vreau să punctez două lucruri legate de oameni.

În primul rând, chiar dacă pe toți îi respect pentru ce au fac pentru noi și pentru cum m-au primit de fiecare dată, vreau să dau câteva nume. Nu îndrăznesc să le spun prieteni, însă au un loc special. Primul pilot care m-a primit pe Borcea, care m-a luat în turn, care mi-a arătat și povestit aviația a fost Motanu. Mulți dintre voi îl cunoașteți măcar din ce am tot scris aici. Buru mi-a povestit cum e să faci trecerea de pe 29 pe 21. Miță mi-a explicat cum e să faci trecerea de pe 21 pe 16. Gus mi-a dat multe lecții de viață. Patrax m-a învățat cum să fotografiez MiG-uri. Dodo mi-a arătat ce înseamnă Borcea astăzi. Și toți cei care au zburat și zboară pe Borcea m-au făcut de fiecare dată să nu mă simt stingher acolo, în inima Bărăganului.

În al doilea rând, vreau să le cer scuze celor de pe celelalte baze aeriene române. Dacă Borcea e inima, Otopeniul e sistemul vascular care transportă tot ce e nevoie unde e nevoie, Câmpia Turzii înseamnă plămânii prin care respiră Forțele Aeriene, Bacăul înseamnă rinichii în care se filtrează ceea ce înseamnă piloți, Buzăul este ficatul care rafinează și toate, separat, sunt vitale pentru viață. MK înseamnă pentru mine tot Borcea, așa cum Timișoara este Luna, să nu vă supărați că nu le-am disociat.

Nu pot însă să neg că Borcea este aproape de sufletul meu. Este locul care mi-a deschis ochii spre aviație și locul în care am început să cunosc aviația.

La mulți ani, doamnelor și domnilor! Avem onoarea!

Leave a Reply

avatar

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  Subscribe  
Notify of