Canadienii preiau misiunea NATO enhanced Air Policing din România

Forțele Aeriene Regale Canadiene vor prelua misiunea NATO enhanced Air Policing și vor contribui la protejarea flancului estic al Alianței Nord-Atlantice.

Șase avioane CF-188 Hornet canadiene au ajuns de câteva zile pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, iar vineri vor fi certificate pentru a începe efectiv misiunile de Poliție Aeriană.

Rotația canadiană va dura 4 luni, până la finalul anului 2022.

Conform Ministerului Apărării de la București, alte două aparate CF-188 canadiene se află în România pentru a participa la diferite exerciții organizate în comun cu aliați din cadrul NATO în următoarele 4 luni.

Canadienii preiau misiunea enhanced Air Policing de la italieni, care și-au încheiat detașarea la finalul lunii iunie, și de la britanici, care au marcat recent finalul misiunii din România.

”Detașamentul canadian, format din aproximativ 180 de militari (piloți și personal tehnic) şi șase aeronave CF-188 Hornet, va executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO în următoarele patru luni, alături de militari aparținând Forțelor Aeriene Române şi aeronave F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR, iar alte două aeronave CF-188 Hornet vor participa, în aceeași perioadă, la exercițiile organizate cu aliații NATO”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.

Pentru Forțele Aeriene Regale Canadiene este a șasea rotație la Mihail Kogălniceanu după cele din 2017, 2018, 2019, 2020 și 2021 și a șaptea în România, în 2014 ei operând de pe Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.

NATO enhanced Air Policing este o misiune implementată la nivelul Alianței după ce Rusia a invadat și cucerit Crimeea, în 2014, și presupune dislocarea unor detașamente aliate pentru a consolida prezența aviatică din flancul estic.

Aliații nu preiau în totalitate misiunile de Poliție Aeriană din România, ci le efectuează în comun cu aparatele Forțelor Aeriene Române.

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x