Mentenanța avioanelor F-16 se împarte între Forțele Aeriene Române și Aerostar | EXCLUSIV

Forțele Aeriene Române și Aerostar Bacău își vor împărți mentenanța flotei de avioane F-16.

Pentru că momentan Centru de Mentenanță de la Aerostar nu este funcțional, de întreținerea avioanelor se ocupă doar specialiștii Forțelor aeriene.

După ce Bacăul va deveni operațional, o parte a lucrărilor vor fi efectuate acolo.

”La acest moment lucrările de mentenanță pentru avioanele F-16 Fighting Falcon nu sunt externalizate către Centrul de Mentenanță aeronave F-16 SC Aerostar SA, dar în conformitate cu legea nr. 232/2016 există cadrul juridic pentru ca, în vederea asigurării suportului logistic integrat al echipamentelor militare, o parte dintre acestea să poată fi executate de către centrele de mentenanță naționale, în funcție de nevoile Forțelor Aeriene transpuse în cerințe emise și impuse de către beneficiar.

Personalul tehnic ingineresc al Bazei 86 Aeriene, instruit și care exploatează avioanele F-16 Fighting Falcon pe tipuri de lucrări și nivele de mentenanță, asigură la acest moment și va asigura în continuare mentenanța acestora. În baza analizei nivelului de ambiție asumat de Forțele Aeriene, o parte din lucrările de mentenanță care exced capabilitățile proprii să fie executate prin contracte cu operatorii economici autorizați, astfel argumentând suportul logistic aferent avioanelor F-16, în vederea îndeplinirii misiunilor specifice Forțelor Aeriene Române și asigurării intereselor esențiale ale siguranței naționale”, a transmis Statul Major al Forțelor Aeriene pentru AviatiaMagazin.com.

Mai multe detalii despre flota de F-16 și mentenanța acesteia găsiți în podcastul de pe Youtube:

3 thoughts on “Mentenanța avioanelor F-16 se împarte între Forțele Aeriene Române și Aerostar | EXCLUSIV

  1. Probabil nu erau siguri ca Aerostar va fi capabil sa devina centru de mentenanta. Acum ca s-au scolit militarii pe bani frumosi e alta chestie. Poate Aerostar sa le faca oferte salariale mai bune sau sa negocieze cu MApNul pentru plata scolarizarii.

    1. Militarii rămân în cadrul Forțelor Aeriene. Aerostar o să își specializeze angajații proprii.

      1. Bineinteles, este o presupunere, asa cum am presupus si eu, ca nu am informatii in legatura cu vre-o clauza contractuala la milirarii scoliti de portughezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Romanii, bulgarii și Poliția Aeriană în cadrul NATO
Next post Iată cum ar putea arăta viitorul avion pentru portavioane construit de India