Primele F-16 ”norvegiene” ar urma să ajungă în România anul viitor

Primele avioane F-16 ce vor fi cumpărate de România din Norvegia ar urma să ajungă în țara noastră chiar de anul viitor.

Deși contractul pentru cele 32 de aparate nu a fost încă semnat, evenimentul fiind programat pentru primăvara lui 2022, știm deja când vor avea loc primele livrări.

Dacă totul decurge conform planului Forțelor Aeriene Române, primele 3 avioane F-16 din Norvegia vor ajunge la Borcea pe finalul anului viitor.

”Avioanele vin la cheie, vor zbura din secunda unu. Vor trebui adaptate la standardele românești. Vorbim despre aplicarea schemei de vopsire națională a F-ului 16 românesc și despre sistemele de comunicații securizate, despre sistemele de recunoaștere amic-inamic, toate acestea fiind caracteristice fiecărei națiuni”, a declarat generalul Viorel Pană, Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, la TVR.

În paralel, România trebuie să pregătească un număr foarte mare de piloți și tehnicieni pentru a putea opera cele 32 de avioane ce vor veni din Norvegia.

La capitolul piloți, pregătirea se va realiza exclusiv în străinătate, în Statele Unite și în Portugalia, în timp ce tehnicienii vor fi instruiți în Norvegia și în țara noastră.

”În Statele Unite vom continua să pregătim piloți, cel puțin patru pe an. Și, bineînțeles, soluțiile de pregătire din Portugalia, nu în Norvegia. Deci partea de pregătire cu Portugalia rămâne deschisă, în timp ce soluțiile pentru pregătirea personalului tehnic sunt exclusiv românești și norvegiene”, a mai spus generalul Pană.

Calendarul de livrare al celor 32 de avioane F-16 prevede finalizarea acestui proces până în 2024, moment în care Forțele Aeriene Române vor avea numeric cele 3 escadrile de avioane multirol Fighting Falcon.

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
bojan marius

Ce v-am spus ,ca nici un avion f16 norvegiene cumparate nu va fi canabalizat pt. piese de schimb.In interviul generalului Viorel Pana se spune ca Norvegia va asigura si suport logistic pt. avioanele cumparate de Romania din Norvegia.Eu cred ca avioanele cumparate din Norvegia vor ajunge toate pana in 2023 in Romania.IN anul 2024 se vor retrage toate mig21 de la zbor,problema este pregatirea pilotilor pt.toate avioanele f16,care cred case va incheia pana in 2024.Romania a inceput pregatirea pilotilor de f16,pt.un numar de 3 escadrile de f16 inca de cand s-a terminat pregatirea pllotilor pentru prima escadrila de f16.Romania v-a… Read more »

V V

Buna treaba. Au schimbat si comandandantul de la Baza 86 cu un pilot de F-16 (Comandor Cătălin Micloş). Se misca lucrurile inspre bine.

2
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x