Qatarul ar fi solicitat oficial avioane F-35

În ceea ce pare o dezvoltare inedită a situației din Orientul Mijlociu, Qatarul ar fi solicitat oficial Statelor Unite aprobarea pentru achiziția de avioane F-35 Lightning II.

Ar fi al doilea stat din zonă, după Emiratele Arabe Unite, care dorește să se doteze cu noua platformă de generația V.

Informația a fost transmisă pe surse de agenția Reuters și nu este momentan confirmată la nivel oficial.

Potrivit sursei citate, Qatar a transmis Statelor Unite un RfP (Request for Proposal) ce vizeaza achiziția unui număr nespecificat de avioane F-35.

Rămâne de văzut ce vor decide americanii, situația fiind delicată. Pe de o parte, există o opoziție fermă din partea Israelului, care vrea să își păstreze așa numitul “qualitative military edge”. Asta înseamnă că armamentul pe care statul evreu îl cumpără din State trebuie să fie superior celui pe care americanii îl vând altor țări din zonă.

Asta se poate rezolva fie prin blocarea exporturilor de F-35, fie prin permiterea Israelului să modifice avioanele pe modelul F-15 și F-16.

Nu trebuie uitat faptul că situația volatilă din Orient ar putea face ca asset-uri delicate să poată ajunge în mâinile cui nu trebuie în caz de schimbare a regimului, asta chiar dacă Emiratele și Qatarul sunt parteneri tradiționali ai americanilor.

Pe de altă parte, dotarea celor două țări cu tehnică de ultimă oră ar reprezenta o lovitură pentru Iran și pentru intențiile expansive ale Teheranului, care ar avea acum în față adversari superiori.

De asemenea, ar fi o mare gură de aer pentru Lockheed Martin și pentru programul F-35, care are în continuare mare nevoie de comenzi ferme și numeroase. Practic, excluderea Turciei din program n-ar avea niciun impact dacă cele 100 de avioane ar fi vândute Emiratelor și Qatarului.

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x