România a preluat încă un motor de F-16 din Portugalia

Read Time:52 Second

În finalul anului trecut, România a preluat încă un motor Pratt & Whitney F100-PW-220E, destinat avioanelor F-16 Fighting Falcon, din Portugalia.

O delegație a Forțelor Aeriene Române a vizitat Baza 5 Aeriană din Monte Real la sfârșitul lunii noiembrie, atunci când au fost semnate toate documentele.

Potrivit anunțului părții lusitane, pentru că partea română nu a transmis nimic pe acest subiect, motorul face parte din contractul pentru achiziția celor 5 aeronave F-16 din cadrul programului Peace Carpathian II.

Înainte ca propulsorul să fie cedat părții române acesta a fost inspectat de specialiștii români și portughezi, care s-au asigurat că funcționează în parametri optimi.

Forțele Aeriene Române operează în momentul de față 17 aeronave F-16, toate fiind cumpărate la mâna a doua din Portugalia.

În finalul lui 2022 România a semnat un contract ce vizează cumpărarea altor 32 de aeronave F-16 la mâna a doua, de această dată din Norvegia.

Primele livrări ale aparatelor nordice ar trebui să aibă loc în ultima parte a anului 2023.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
71 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
14 %
Surprise
Surprise
14 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

One thought on “România a preluat încă un motor de F-16 din Portugalia

  1. Pe o românească mai ușor de înțeles, ar veni: „La finalul anului trecut, România a preluat din Portugalia încă un motor Pratt & Whitney F100-PW-220E, destinat avioanelor F-16 Fighting Falcon,”

    In rest, vestea e buna, orice motor in plus inseamna disponinilitate mai mare pentru avioane. Puncte minus pt ministerul nostru care n-a fost in stare sa desecretizeze o asemenea stire, probabil menita sa incline balanta puterii regionale in favoarea noastra.

    Acum intrebarile interesante ar fi: acest motor este in plus fata de ce de rezerva achizitionate initial? Daca nu, de ce asa tarziu? Este nou?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Ryanair a transportat 160 de milioane de pasageri în 2022
Next post Topul celor mai punctuale companii aeriene din lume în 2022