Rusia recunoaște oficial că avioanele Su-57 sunt folosite în Ucraina

Avioanele de Generația V, Suhoi Su-57, sunt folosite în războiul din Rusia. Declarația îi aparține chiar comandantului trupelor ruse, generalul Sergey Surovikin, cel care ocupă și funcția de comandant al Forțelor Aerospațiale Ruse.

Mai mult, Surovikin susține că Su-57 au rezultate excelente (cum altfel?) atât în duelurile aer-aer, cât și în atacurile aer-sol.

”În ceea ce privește calitatea operațională, vreau să remarc avioanele multirol de Generația V, Su-57. Echipate cu o gamă variată de armament, ele efectuează misiuni diverse legate de neutralizarea țintelor aeriene și de la sol”, a spus comandantul invaziei lui Putin într-un interviu publicat pe site-ul oficial al Ministerului rus al Apărării.

Legat de implicarea aviației militare în invazie, Surovikin spune că operațiunile aeriene sunt ample.

”Echipajele noastre au efectuat peste 34,000 de misiuni de luptă în timpul operațiunii. Au lansat peste 7,000 de proiectile ghidate. Rachetele de ultimă generație Kinzhal s-au dovedit eficiente în neutralizarea țintelor. Nu există niciun sistem antiaerian al inamicului care să ne sperie. De asemenea, lovituri precise au fost realizate și de rachetele de croazieră strategice.

Aparatele fără pilot au efectuat peste 8,000 de misiuni, iar dronele de atac au distrus peste 600 de facilități ale armatei ucrainiene.”

Suhoi Su-57 este o platformă de Generația V pe care Rusia încearcă să o dezvolte de două decenii. Chiar dacă primul prototip a efectuat primul zbor acum 12 ani, până în prezent au fost construite mai puțin de 20 de exemplare și numai 6 în varianta de serie.

Se presupune că numai 4 exemplare sunt utilizate pentru campania din Ucraina, iar din informațiile transmise pe diferite canale semioficiale întrebuințarea lor este limitată la misiuni efectuate în spațiu aerian rus.

Ucraina este al doilea teatru real de luptă unde Su-57 își face apariția, după Siria, numai că în ambele războaie implicarea acestor platforme a fost foarte limitată din punct de vedere operațional.

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
FlyOne

Phahahaha!!!
Nu au vazut cojile alea de su-57 niciun avion dusman in viata lor.
Sigur le folosesc sa lanseze rachete de croaziera de pe teritoriul Rusiei catre Ucraina, cum au aparut zvonurile de multa vreme, ca asta nu le pune in niciun pericol.

In rest, vrajeala de marketing, pentru ca spera sa vanda si ei niste avioane sa faca un ban, daca petrolul si gazele nu prea mai merg.

1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x