Statele Unite ar putea vinde Ucrainei drone înarmate MQ-1C Gray Eagle

Read Time:45 Second

Statele Unite ar putea vinde Ucrainei drone de atac de tipul MQ-1C Gray Eagle, conform mai multor surse citate de Reuters.

Administrația Biden ar analiza această posibilitate de câteva săptămâni, iar acum decizia este pe punctul de a filuată.

Sursa citată scrie că este vorba despre 4 drone Greay Eagle ce ar putea ajunge în Ucraina în primă fază.

Chiar dacă președinteșe Biden va autoriza vânzarea, Congresul american ar putea bloca întreaga afacere, astfel că nimic nu este cert în momentul de față.

Dacă dronele vor ajunge totuși în Ucraina ele vor aduce și puterea de foc a rachetelor Hellfire, cu care pot fi echipate.

De asemenea, ar reprezenta un salt destul de amplu pentru armata ucraineană la capitolul UAV-uri, fiind mai performante decât Bayraktar-urile turcești.

Administrația Biden ar urma să notifice oficial Congresul în următoarele zile, urmând ca apoi să formalizeze și transferul echipamentelor către Kiev.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
bojan marius

Catre adm.daca ai fost la BSDA2022,ai vazut dronele de laACTTM.In special Ultra 60,ai vazut ce caracteristici are[detalii tehnice],este mult mai mare ca ultra 20.

Previous post F-urile 35 olandeze și-au încheiat misiunea de Poliție Aeriană din Bulgaria
Next post Baykar va dona Lituaniei o dronă Bayraktar, ce va fi apoi trimisă în Ucraina
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x