Aeroclubul României, 100 de ani în imagini

Dacă vă pasionează aviația română, dacă vreți să aflați mai multe despre istoria aviației în țara noastră sau dacă pur si simplu vreți să vedeți niște fotografii de aviație pe care nu le găsiți în altă parte, avem o recomandare pentru voi.

Pentru a marca împlinirea a 100 de ani de existență, cei de la Aeroclub, împreună cu doi dintre cei mai bun istorici de aviație de la noi, Dan Antoniu și Horia Stoica, au lansat o carte-document, ”100 de ani în imagini”.

Este, practic, o istorie fotografică a aviației sportive, dar nu numai, a aviației românești. Poți afla (și vedea, desigur) care au fost primele avioane ce au ajuns în țara noastră, câte frământări și încercări au fost înainte ca Aero-Clubul Regal să fie înființat și multe altele.

Cei trei autori, pentru că nu v-am spus, dar cartea îl are co-autor și pe George Rotaru, directorul Aeroclubului României, și-au împărțit perioadele majore din cei 100 de ani.

Începem cu Dan Antoniu, care ne arată începuturile și ne duce până după Al Doilea Război Mondial, urmează Horia Stoica, cel care ne duce prin anii grei ai comunismului după ce și ne-a prezentat porțiunea de început, încă de la 1912, și încheiem cu George Rotaru, care ne prezintă istoria modernă a Aeroclubului, de după 1990.

În ceea ce privește albumul propriu-zis, mi se pare impecabil. Sunt 380 de pagini și aproape 900 de fotografii la o calitate excelentă.

Așa cum am mai spus, este o carte pe care orice fan al aviației ar trebui să o aibă în bibliotecă.

Pentru cei interesați, albumul poate fi comandat de pe site-ul Aeroclubului României la prețul de 230 de lei. Poate părea un preț destul de mare pentru țara în care nu s-a auzit de bilet pentru airshow, dar vă spun că merită toți banii.

Și ca să nu avem vorbe la proces, nu este un articol sponsorizat. Am primit cadou cartea din partea Aeroclubului ca recunoaștere pentru promovarea activităților acestei instituții și am ales să o promovăm pentru că este, într-adevăr, o lucrare superbă. Și vom face acest lucru de fiecare dată când vom da peste cărți ce merită să fie cunoscute.

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
aldocan

Pentru a cumpara o carte voi cereti CNP,ul??,Serie buletin ?? si in plus nu se poate cumpara de persoane care au domiciliul in strainatate. Mai vreti o tara ca afara. f, revoltat Rusine!

Bogdan

la tot coltul este cate un destept cu reprosuri. Sprijina proiectul sau vezi-ti de treaba.. E atat de simplu. Comentariile astea de cautatori de nod in papura si reprosatori care doresc sa para relevanti nu au nimic constructiv in ele.

Crezi ca aeroclubul isi va lua avion pe cnp-ul tau? sa fim seriosi.
Chiar daca exista birocratia asta, nu pe canalele astea ar trebui adresata.

Last edited 1 month ago by Bogdan
grig

Vino inapoi in tara si impartaseste din “tara ca afara”…pana in primavara cand se redeschide sezonul la sparanghel si tre sa pleci iar 😉

4
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x