După 4 ani lungi de pauză, în 2023 s-a organizat din nou un miting aerian la Baza Aeriană Boboc.
Evenimentul mi-a adus bucurii pe mai multe fronturi: bucuria revederii cu prieteni și entuziaști de aviație, bucuria revenirii pe locuri dragi și bucuria unei manifestări dedicate sărbătoririi aviației în toate formele sale.
Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu” s-a prezentat cu tot ce are în dotare.
Iak-urile 52 ale școlii au zburat în formație cu Iacării Acrobați, aducând nenumărate amintiri și lacrimi în ochii privitorilor și, fără îndoială, a piloților. Lipsa lui Dan Ștefănescu o resimțim acut la fiecare ocazie.
Formația comună a evoluat cu măiestrie tehnică și ruperea succesivă a făcut deliciul publicului. Mai jos este a doua rupere, în celule de câte două Iak-uri. Dificultatea zborului în formație este mai degrabă apreciată de cei cu pregătire sau cunoștințe de zbor, publicul larg admirând mai degrabă frumusețea a 6 aeronave plutind pe cer ca unul singur.
Formația de trei IAR-316B Alouette III m-a uns ca de obicei pe suflet. Forma, sunetul și eleganța ciocârliei (Alouette înseamnă ciocârlie în franceză) mi-au fost întipărite în memorie din fragedă vârstă, pe vremea când acel elicopter mic galben, cu țiuitul lui inconfundabil bâzâia peste localitatea mea de origine. Din păcate, YR-SNG s-a prăbușit pe 4 martie 2003 într-o misiune medicală.
Întotdeauna este o bucurie pentru mine să văd și să aud Alouette în zbor. Acum că portughezii, francezii, austriecii și elvețienii au retras sau sunt în proces de retragere a elicopterului din serviciu, România este una din foarte puținele țări unde elicopterul mai poate fi văzut viu, nu doar într-un muzeu. Revenind din paranteza mea nostalgică. formația locală de trei ciocârlii a dansat frumos pe cer și unul dintre ele a participat la exercițiul tactic. Una dintre instantaneele mele preferate surprinde alinierea celor trei.
Un aspect care mereu elevează mitingul de la Boboc este participarea aeronavelor de la multe alte locații, nu doar de la baza locală. Astfel am avut vizita unui elicopter IAR-330M Puma MEDEVAC de la Baza 90 Transport Aerian Otopeni, o Puma SOCAT de la Baza 95 Bacău și două IAR-330 tocmai de la Giarmata (aparținând Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, dar operând de pe partea militară a aeroportului internațional ‘Traian Vuia’ din Timișoara).
Formația de două IAR-99 Standard și un IAR-99C Șoim a evoluat frumos și este mereu surprinzător cât de zgomotos poate fi docilul avion de antrenament. Alte trei IAR-99C Șoim au venit de pe Baza 95 Bacău, unul la expoziția statică, alte două la exercițiul tactic.
Vreau să remarc evoluția aerobatică solo a aparatului IAR-99C Șoim 719, cu piloți ai Centrul de Cercetare, Inovare și Încercări în Zbor (pe scurt CCÎZ) de la Craiova. Deși poate nu la fel de spectaculos de privit ca evoluția unui Extra 300, din punct de vedere tehnic piloții de încercare au pilotat superb și au dus aparatul la limită. Rar am văzut ranversări (hammerhead turn) cu un IAR-99, de altfel cu orice alt avion cu motor reactiv. Dacă la un avion cu motor cu piston precum Extra 300 sau Iak-52, elicea generează mereu un flux de aer peste direcție, pătrându-i eficacitatea, la aeronave cu motor reactiv direcția își pierde repede efectul și manevra trebuie executată fix la viteza precisă. Altfel, în loc de rotire, avionul cade cu spatele. La fel cu zborul pe spate și ruliul în etape: manevre executate rapid, precis și în parametrii maxim admiși, dar totodată în siguranță.
Aeroclubul Românei a evoluat la înaltul standard cu care ne-au obișnuit, chiar dacă urmărirea lor a fost dificilă cu ochii în soare. Din nou trebuie să punctez dificultatea zborului în formație: ceea ce nouă la sol ni se pare 5 avioane zburând ca unul mare, lent pe cer, este de fapt o luptă de corecții mici și foarte dese ca să rămâi în locul desemnat. Zburând peste terenul bazei de la Boboc, treci repede peste iarbă, bretea de rulare, altă iarbă, pista de decolare/aterizare, iarbă din nou, copaci etc. Fiecare suprafață este încălzită diferit de soarele puternic al amiezii din câmpia Buzăului, făcând coloane întregi de aer la temperaturi diferite să se ridice pe pe fiecare suprafață. Diferențele dintre coloanele de aer și interacțiunea dintre ele (care formează structuri rotaționale) sunt sursa turbulențelor care mișcă orice aeronavă care zboară prin acea masă de aer. La manșa fiecărui avion este o luptă frenetică și neîncetată, mai ales când ești la 1…2m de avionul vecin. Singurul avantaj al formației strânse este însăși distanța mică : din relatările unui pilot al formației US Navy Blue Angels, din cauză că avioanele lor zboară atât de condensat și repede, trec la unison prin turbulențe. Nu au mișcări relative mari unul față de celălalt, ci urcă sau coboară împreună.
Tot de acrobație s-a ocupat și aeronava C-27J Spartan de la Baza 90 Otopeni, evoluând frumos pe cerul Buzăului. Un element de noutate (cel puțin pentru mine) a fost aterizarea tactică cu pantă mare pe finală. Manevra este destinată minimizării timpului petrecut la înălțimi mici, unde pericolul armelor de artilerie antiaeriană și chiar a armelor de infanterie este cel mai mare. Poarte denumirea de Khe Sanh approach la americani, Sarajevo approach printre piloții nemți și aterizare Kandahar la noi.
Cireașa de pe tort a fost apariția aeronavelor Eurofighter Typhoon S ale Aeronautica Militare (Forțele Aeriene Italiene). O să folosesc denumirea aceasta a aparatului, deși italienii le spun F-2000A. Cele trei treceri au fost dinamice și foarte zgomotoase, desi fără postcombustie. Mai ales ultima trecere, la joasă înălțime și viteză mare, a ridicat pulsul. De remarcat faptul că avioanele nu au fsot înarmate cu nicio rachetă, purtând doar câte un container optoelectronic Rafel Litening pe pilonul central de sub fuselaj. Deși mulți au desconsiderat modernizarea LanceR, venerabilul MiG-21 zbura cu Litening cu un deceniu mai devreme decât orice operator de Eurofighter!
Aeronautica Militare a Salutat mereu publicul roman, desi misiunea lor în țara noastră este foarte serioasă: Enhanced Air Policing (poliție aeriană întărită). I-am văzut în 2019 la Black Sea Air Show pe MK, deasupra statuii aviatorilor în București și acum la Boboc. Aprecieză că au făcut efortul de a pregăti și executa evoluția la BOBAS, mai ales în anul centenar al aviației militare italiene. De fapt pe 18 iunie, tocmai când italienii zburau peste Boboc, colegii lor luau parte la cel mai mare airshow din anul acesta, la Pratica di Mare, celebrând fiecare din cei 100 de ani. La Mulți Ani și din partea Aviația Magazin!
- Da, au fost elemente de îmbunătățit:
campania media ce a precedat mitingul aerian (sau lipsa acesteia) - Rulajul avioanelor cu motoare pornite prin zone cu public
- Organizarea mitingului în amiaza mare, cu soarele și arșița de vară a câmpiei Buzăului lovind greu. Da, nu se putea face mai devreme și nici după-amiaza nu e bine, căci atunci erau prognozate furtuni. Dar tot greu a fost pe platforma de beton.
- Și la ultimul punct, sper să nu fie interpretată ca o fiță de fotograf, dar să stai 3 ore cu ochii în soare nu e distractiv. Poate se găsește o modalitate de a avea publicul la sud de zona de evoluții. Din nefericire, doar la BIAS avem așa o situație bună.
Închei aici rezumatul mitingului. Rog ca entitățile și persoanele care nu au fost amintite să nu se supere, dar am enumerat unele dintre multele momente bune ale acestui eveniment. Per total un eveniment plăcut, o celebrare a aviației în toate formele sale, pentru toate vârstele și gusturile. Din 2008, când am vizitat pentru prima dată aerodromul Boboc, a fost o bucurie și mă voi bucura și pe viitor să vin aici.
Mai multe imagini de la BOBAS23 sunt pe pagina noastră de Facebook:
