Moldova a primit încă două transportoare Piranha

Read Time:46 Second

Republica Moldova a primit alte două transportoare blindate Piranha IIIH, totalul ajungând acum la 8 bucăți aflate în serviciul armatei de peste Prut.

Este a treia livrare de transportoare din acest an, primele transportoare venind în ianuarie și următoarele în februarie.

”Blindatele Piranha sunt recepționate în contextul realizării obiectivului de modernizare a capabilităților Armatei Naționale și în baza Aranjamentului semnat între Ministerul Apărării și partea germană în luna octombrie 2021. Transportoarele sunt folosite în cadrul procesului de instruire a militarilor, care urmează să fie detașați în misiuni internaționale de menținere a păcii”, se arată într-un comunicat al ministerului de la Chișinău.

În total, Moldova va primi 19 transportoare Piranha donate de armate ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Primele bucăți au fost donate de Germania, iar acestea din urmă au fost utilizate până acum de Danemarca.

În cadrul armatei din Moldova, noile transportoare vor înlocui vechile transportoare sovietice din familia BTR-60/70.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
67 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
33 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Avioane și elicoptere militare vor survola Bucureștiul pe 25 octombrie
Next post Polonia are aproape o escadrilă de avioane FA-50