Americanii au trimis avioane F-35 în România

Read Time:58 Second

Statele Unite au dislocat două avioane F-35 Lightning II în România!

Aparatele au aterizat pe Baza 86 Aeriană Borcea și vor efectua în perioada următoare misiuni de antrenament.

Dislocarea face parte dintr-o misiune mai amplă, câte două F-35 fiind trimise și în Estonia și Lituania.

Tot pe Borcea se află 8 avioane F-16 Fighting Falcon dislocate anterior de americani.

”Două aeronave F-35 Lightning II ale Forțelor Aeriene ale Americii din Europa (USAFE) au aterizat astăzi, în jurul orei 15, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, de unde vor executa, în următoarea perioadă, misiuni și antrenamente în comun cu militari și aeronave ale Forțelor Aeriene Române.

Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

În același timp, aceste misiuni reprezintă o dovadă concretă a nivelului ridicat de cooperare în domeniul securității și apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și transmite un mesaj puternic de solidaritate între aliați.”

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Su-27 ucrainian, interceptat deasupra României și forțat să aterizeze la Bacău!
Next post Marea Britanie va trimite avioane Eurofighter în România