gripen cehia

Cehia continuă leasingul avioanelor Gripen până în 2035

Cehia va utiliza avioane de luptă Saab Gripen în leasing până cel în anul 2035, atunci când ar trebui să aibă operaționale noile F-35 Lightining II.

Autoritățile din Cehia au transmis recent că sunt în discuții avansate cu partea suedeză pentru a prelungi leasingul avioanelor Gripen pentru perioada 2027 – 2035. Numai că de această dată numărul aparatelor va fi redus de la 14 la 12, cu două ”duble” și 10 ”simple”.

Costul programului, care include leasingul avioanelor, mentenanța și antrenamentul personalului este estimat la peste 660 de milioane de euro, iar asta pentru că avioanele sunt mai vechi și lucrările de care au nevoie pentru a rămâne operaționale sunt mai complexe,

În plus, Cehia va mai investi peste 150 de milioane de euro în modernizarea celor 12 avioane Gripen C/D din inventar pentru ca acestea să rămână relevante în orizontul de timp în care vor fi utilizate, conform unui comunicat de presă.

Cehia a comandat 24 de avioane F-35A Lightining II din Statele Unite, pentru aproximativ 5,6 miliarde de dolari, iar primele aparate sunt așteptate în țară în anul 2029.

Cehia este unul dintre statele europene care a optat pentru oferta suedeză în prima jumătate a anilor 2000, atunci când a preluat în leasing 14 avioane Saab Gripen C/D. Același model a fost utilizat și de Ungaria. Acordul de leasing a fost prelungit în 2015, iar acum ar urma să fie extins din nou.

Edit: Dintr-o eroare, inițial am scris că Cehia va plăti 1,5 miliarde de euro pe acest program, un calcul greșit al conversiei din coroane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Patrouille France & Red Arrows Previous post Patrouille de France și Red Arrows vin la BIAS 2025
F-35 Olanda Next post Avioane F-35, folosite de Olanda pentru a ghida loviturile de artilerie