Doru si cocorul ranit

Intr-o dimineata de primavara timpurie Doru Davidovici fugea pe camp – jogging, obicei foarte straniu pentru Baraganu! – cu cockerul, bineinteles, si,la un moment dat, a vazut pe camp ceva care la inceput a parut o hartie mare, gri, in vant. Cand cand cockerul s-a apropiat de ea, a inceput sa latre. Era o pasare mare, mare, complet epuizata, acolo pe camp.

Tata a luat frumos cocorul in brate si s-a intors cu el acasa. L-a pus intr-un colt al camerei si a chemat veterinarul. I-a dat apa si l-a hranit cu ce a inteles si a stiut el ca trebuie hranit un cocor. Iar pe cocker l-a invatat sa lase oaspetele in pace.

Si cocorul, mai intai, statea pe jos ca un covor; dar dupa aceea a inceput sa inalte gatul, mai tarziu s-a ridicat in doua picioare si, in sfarsit, a inceput sa stea intr-un singur picior, dupa obiceiul neamului sau.

Doru a inceput atunci sa il scoata pe camp. Mai intai, abia se misca pasarea. Dar curand a inceput sa alerge. Doru ii arata: „Uite asa!…”, dand din maini ca sa ii aduca aminte cum se zboara…

Nimeni nu putea sa invete o pasare sa zboare in afara de un instructor de zbor, bineinteles. Si cocorul a incercat sa zboare. Fugea, dand din aripi, si se oprea. Fugea, dand din aripi, si se inalta pentru doi metri. Si, dupa un timp, a fugit dand din aripi si a decolat, a disparut in cerul Nordului, exact ca avioanele care decolau de la Baraganu.

Cu asta s-a terminat povestea cocorului… insa, dupa foarte putin timp, Doru a plecat si el, tot spre Nord, tot zburand, si nici el nu s-a mai intors. Niciodata.

Stefan Davidovici in Orizont Aviatic

Sambata, 20 aprilie 2013, s-au implinit 24 de ani de la trecerea catre in escadrila din ceruri a celui care a fost Doru Davidovici, pilot de vanatoare, instructor de zbor, talentat scriitor…

Alaturi de el, in „dubla” 6946, a cazut si Dumitru Petra.

Dumnezeu sa-i odihneasca!