Drumul spre FL390

Era o zi extrem de calduroasa, 10 iunie 2011.
Un pusti ieșea dimineața dintr-un bloc cu o bicicleta roșie. Încalecă și îi dădu pedale. Intră pe strada principală și coborî panta spre oraș. Viteza creștea repede, aerul urla mai tare pe lânga el. Închise ochii. Simțea că zboară. Dupa 30 de minute de pedalat intens ajunse în cealaltă parte a orașului. La Aeroclubul Craiova. Era în primul lui an de planorism. Se zvonea că în ziua respectivă urma să se zboare. Primul lui zbor. Dar, ajuns la aeroclub, a fost luat în primire de comandant:

– Ce-i cu tine, mă? Cine ești? La ce ești?
– Ștefan Tamaș mă numesc, să trăiți. Sunt înscris la planorism.
– I-auzi! Și ce crezi, bă, că zbori gratis?
– Nu știu, am venit și eu că așa ni s-a comunicat…
– Cine ți-a comunicat, bă?
Deja îl irita acest comandant șmecher.
– Instructorul Tudose!
Comandantul rânji și plecă. Îi plăceau tinerii ca Tamaș. Ștefan porni spre Hangar, unde 3 băieti spălau un planor.
– Grasule, ia uite-l și pe ăsta, e biban!
– Alo, copilu’, dă dracu’ ochelarii ăia jos de la ochi că zici că ești albină cu ei. Aicea nu e Top Gun!
– Salut, băieți, Ștefan sunt!
– Salut! Eu sunt Tipi, ăsta e Cojo și ăla e Grasu.
– Mișto. Îmi pare bine.
– Aha, hai pune mâna și spală că aicea nu ești la mă-ta acasă să strângi rața de gât. Hai, executarea! Fac eu om din tine!
Și se întoarse cu spatele la el.
– Ia zi, Grasule, dacă zburam planor ne lăsa comandantul să sărim mai mult?
– Așa a fost înțelegera, zise Cojo.
Ștefan era un pic uimit de noii colegi puțin golănași, dar asta era. Se puse pe treabă. Auzi strigăte în spatele lui și atunci când se întoarse o văzu pe Andreea… Înaltă, creață, picioare lungi, fund bombat… Plângea. Și un mecanic urla la ea.
– Hai, gata, nu mai plânge că îți dau o bere din banii tăi!
Ștefan se duse țintă la ea și o întrebă ce se întâmplă. Andreea, printre lacrimi, îi spuse că a venit să zboare și nu o lasă. Ștefan întrebă cine. Ea îi zise că cei din conducere. Ștefan se încruntă și strânse pumnii.
– Lasă că mă duc eu să vorbesc cu ei!
– Nu, nu, nu! Nu vreau să ai probleme din cauza mea!
Instant se legă o prietenie între ei care avea să dăinuie peste timp. Ștefan pilot civil și Andreea pilot militar.

După ce termină de spălat planorul, un alt instructor, Sima, apăru și le spuse că trebuie să vopsească pomii. Soarele dogorea și mai tare. Merseră la pomi cu gălațile în mână. Se nimeri la același pom cu un coleg, Edi. Acesta îl ajută și îi spuse că dacă vrea să îi fie bine ar face bine să tacă și să nu comenteze. Munca părea că nu se mai termină. Era plictisitor. Ștefan făcea deja lucru de mântuială. Sima îi văzu fără chef și le spuse: Cine termină munca azi, zboară!
Stefan se puse mai dihai pe treabă. După două ore pomii erau gata. Mâinile îi ardeau. Capul îi bubuia. Se temea să nu facă insolație. Era ora 2. Sima veni și le spuse să meargă la start. Copiii merseră la capul pistei. Pe sus, o Wilga reducea motorul și venea la aterizare, cu cablul în urma ei care dansa prin aer ca o cobră. Wilga ateriză, rula spre ei. Un elev mai vechi fugi spre ea, luă cablul și îl clansă la planor. Arată semnul ok. Wilga tură motorul și începu rulajul. Cablul se întinse și planorul era tras. Viteza crescu si Wilga se ridică de la sol urmată de planor. Ștefan se uita vrăjit la tot acest proces și se visa în planor. După 10 minute ateriză și planorul. Se dădu jos Tipi și urma Edi. Ștefan îl ajută pe Edi cu echiparea parașutei și legarea în chingi. Același proces se repetă. Planorul ateriză din nou, Edi sări sprinten din cabina îngustă și Sima întrebă cine urmează. Toți tăceau mâlc.
– Tamaș, haide tu!

Ștefan se îndreaptă timid spre planor, se urcă în cabină, în timp ce Edi se pregătea să îl lege în chingi.
– Taurete, strângi din cur și din burtă când o sa facă Sima virajul.
Sima rânjea printre mustăți fericit.
– Tinere, ești gata? Ai emoții?
– Negativ!
– Bun. E primul tau zbor, sper să iți placă si să știi că ai noroc să faci primul zbor la Wilga.

Sima închise cupola, arată ok spre Edi. Edi ok la Wilga. Cablul se cuplă cu un sunet metalic si avionul de remorcaj începu să tragă. Planorul se mișcă. Sima lucra din paloniere și manșă să îl țină la orizontală. Viteza creștea. Se desprinseră de la sol. Ștefan simți un gol în stomac extraordinar de puternic și ceva pulsând. Era aviația care dădea senzația. Urcară până la 700 de metri. Sima declanșă și îi zise lui Ștefan: – Tinere, să îți arăt ce face planorul ăsta!
Și fără să se aștepte, Ștefan văzu cum manșa se duse rapid în stânga și palonierul la fel. Intrară în viraj. Apoi, ca și când o piatră l-ar fi lovit drept în frunte, Ștefan văzu cum manșa fuge în față și botul planorului coboară spre pământ. Se simtea ca si cum sarise in gol de pe o stanca. Isi amintii de sfatul lui Edi. Strânse din fund și din burtă și nu mai respiră. După câteva secunde, timp în care simțea cum chingile îi mușcă din carnea de pe umeri, Sima trase de manșă și botul urcă spre cer. În acel moment capul lui Ștefan fuse aruncat pe spate și se izbi de consola cu instrumente de bord a lui Sima. Sima se panică și il strigă de mai multe ori. Ștefan leșinase pentru câteva secunde dar se trezi rapid și îl asigură pe instructor că este ok și că nu are nimic. Doar o mică durere. Zborul continuă normal. Sima îi lăsă comenzile lui Ștefan si acesta simți planorul și vedea cum reactionează la diferite controale. Îi plăcea la nebunie să zboare. Se îndrăgostise, descoperise prima dragoste cu mult înainte sa o descopere pe cea pentru fete.

Sima ateriză și deschise cupola. Colegii au venit la planor. Ștefan se dădu jos și o lăsă pe Andreea să urce. Câteva minute mai târziu, un Apollo Fox a trecut la verticala pistei și îi salută leneș din aripi. Era vecinul lui, Sorinacio, zis Bâzu.

Ștefan merse acasă și se culcă. A doua zi o luă de la început. Zilele treceau la fel până când, într-o zi, o nouă instructoare se prezentă la aerodrom. Ștefan execută un zbor cu ea. Ajunseră la 400 de metri și declanșară. În același timp, Ștefan se uită spre aeroportul Craiova si acolo văzu în zbor avionul IAR-99 Șoim. Ștefan era vrăjit. Instructoarea la fel. Îi zise că nu au înălțime suficientă să zboare spre el. Se îndepărtaseră prea mult de aerodrom. Atunci, Ștefan mișcă încet manșa stânga-dreapta fără sa îi spună instructoarei. Planorul se balansă când spre dreapta, când spre stânga încet, ca într-un dans. Salutase IAR-ul 99, dar reactivul în mod sigur nu îi văzuse. Ștefan era fericit pentru că împărțise cerul în acea zi cu Șoimul cu numărul 718. Care un an mai târziu avea să se prăbușească într-un tragic accident. Zilele trecură repede, lunile la fel și așa Ștefan ajunse în clasa a 12-a. Se pregătea pentru Bac și pentru admiterea la Academia Forțelor Aeriene. 

Un material de Teodor Tănase

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x