Israel Aerospace Industries propune României dronele Tactical Heron

Read Time:3 Minute, 46 Second

Compania IAI – Israel Aerospace Industries a intrat oficial în cursa pentru a dota armata română cu drone tactice.

Cei de la IAI au transmis prin intermediul unui comunicat de presă că propun țării noastre dronele Tactical Heron, care ar urma să fie asamblate și mai apoi chiar produse în România. În acest sens a fost semnat un acord de colaborare cu IAR Ghimbav.

”Avem o familie de drone, de la cele mai mici, până la cele mai mari, de tip strategic. Putem răspunde la toate cerințele MApN. Noi îi spunem Tactical Heron și vine de la familia de drone cu tradiție Heron, UAV-uri ce au fost folosite mulți ani în zeci de țări. Am actualizat tehnologia – credem că nu trebuie să folosim sisteme de 20 de ani doar pentru că sunt dovedite în luptă – și am pus în acest model Tactical Heron toată experiența acumulată, toată tradiția din lupte și acum avem un UAV actualizat, ceea ce propunem României. Tactical Heron poate fi folosit la orice tip de misiune va puteți imagina. De la supraveghere, până la adunare de informații sau misiuni speciale. Are o autonomie de până la 20 de ore, zboară foarte sus, poate avea o încărcătură utilă mult mai mare ca alte drone și poate fi întreținut foarte ușor. Drona IAI este foarte fiabilă, nu vei suferi probleme tehnice sau prăbușiri cum au pățit alții (n.r. alte drone de la alți producători). Este foarte fiabilă, folosim un motor puternic, certificat, iar toate subsistemele sunt dezvoltate în interiorul IAI. Totul are o sinergie.

Intenția noastră este să construim o linie de producție pentru Tactical Heron aici în România. Sigur, la finalul zilei, MApN și noi trebuie să avem în vedere ce buget există și să vedem ce putem face. Poate unele subsisteme le vom face aici, poate alte subsisteme vor necesita un buget prea mare. Dar noi suntem deschiși, suntem pregătiți. Depinde de mărimea contractului”, a explicat Israel Sharon, vicepreședinte pe marketing în Europa a IAI, într-un interviu pentru Hotnews.

Ce este Tactical Heron?

Înainte de toate, hai să vedem despre ce vorbim. Tactical Heron este o dronă tactică (doh!) dezvoltată de IAI din marea familie Heron.

Ca și caracteristici ne putem uita la greutatea maximă la decolare de 600 de kilograme, sarcina maximă de 180 de kilograme, 4 puncte de acroșare pentru diverse încărcături, posibilitatea de a fi echipată și de a efectua misiuni multiple în cadrul aceluiași zbor, sistem ATOL – Automatic Taxi-Takeoff-Landing, viteză maximă de 120 de noduri și așa mai departe.

Este însă ceea ce ne trebuie? Din specificații, drona asta se pliază foarte mult pe solicitările Ministerului Apărării și, da, ar putea fi ceea ce avem nevoie. Aici putem discuta mult și bine dacă ce avem nevoie este și ceea ce ne trebuie.

Una dintre probleme este că vorbim despre un produs relativ nou al celor de la IAI, care nu și-a găsit clienți momentan. Noi, cel puțin, nu am putut identifica vreo comandă pentru Tactical Heron. Nici Heronul clasic nu a rupt gura târgului, având relativ mulți clienți, dar pentru relativ puține unități.

Ar mai fi mai noul Heron TP, care a prins contracte bune în India și în Israel, dar acolo e deja altă clasă. Prin urmare, vorbim despre un produs pe care nu se înghesuie nimeni să îl cumpere, motiv pentru care IAI nu are o problemă să îl asambleze la noi.

Ce ne oferă IAI?

Oferta Israel Aerospace Industries este iarăși interesantă. Vorbim despre o linie de asamblare la Ghimbav, dar nu e clar dacă va fi o facilitate nouă ridicată de IAI pe un teren al IAR (vezi hala de montaj a Airbus Helicopters) care va funcționa totuși ca o ”fabrică” a producătorului israelian sau dacă e vorba despre o colaborare echitabilă între cele două companii.

Cert este că în primă fază cel puțin vom discuta despre o linie de asamblare pe care componentele și subansamblele vor fi puse laolaltă. Nimic spectaculos din punct de vedere tehnologic aici. Mai departe, dacă banii sunt suficient de mulți, IAI spune că ar putea transfera în România producția unor subansamble, cel mai probabil la facilitățile proprii. Iar dacă banii sunt extrem de mulți, întreaga producție de Tactical Heron va fi în România.

Problema aici este că dacă vrei ca un astfel de sistem să fie viabil ai nevoie de clienți după contractul inițial. Bun, se produc drone în România, dar le cumpără cineva? Pentru că dacă nu ai clienți, nu ai nici producție. Și investiția aia mare e cam degeaba.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

One thought on “Israel Aerospace Industries propune României dronele Tactical Heron

  1. Îngrămădeală mare la vînzarea dronelor către noi😃. Mai lipsesc turcaleții cu Bayraktar și i-am cam bifat pe toți. Bineînțeles că frații noștri evreii o să iasă cîștigători, dar în ziua de azi ,nu știi de unde sare Bayraktarul😃. Namaste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Chinezii testează avionul de generația V cu dublă comandă
Next post Grecia ar putea cumpăra avioane Eurofighter second hand din UK