Accidentul recent al avionului MiG-29 Fulcrum bulgăresc soldat cu decesul pilotului, maiorul Valentin Terziev, a fost prezentat pe larg în media românească. De cele mai multe ori, incredibil de prost și exagerat. Așa că noi vă propunem să discutăm puțin despre contextul accidentului, unul dureros de apropiat de situația din România.
Cele ce urmează sunt preluate dintr-un excelent articol scris de Krassimir Grozev în publicația AERO, un articol intitulat ”Cercul vicios” ce tratează pe larg problemele cu care se confruntă Forțele Aeriene Bulgare. Inițial voiam să îl traduc și să îl postez integral, dar cred că sunt mai interesante pasajele relevante din el. Iar cine dorește îl poate citi singur, cu ajutorul Google Translate, desigur.
Hai să vedem care sunt factorii ce favorizează o astfel de tragedie. Vorbim despre subfinanțare acută, care este proiectată în tot ceea ce ține de zbor, de la alocare de ore pentru piloți până la mentenanță aproximativă.
”De foarte mulți ani, o parte semnificativă a Forțelor Aeriene se învârte într-un cerc vicios. Nu sunt bani, iar atunci când sunt nu există dorința de a investi in mentenanța avioanelor sau a unor tipuri de avioane. Rezultatul este că se zboară puțin. Foarte puțin. În limbaj uzual se numește minimul sanitar, fiind însă doar un eufemism pentru zburatul atât de mult cât pilotul să nu își piardă calificările. Potrivit reglementărilor în vigoare, dacă un anumit tip de misiune nu este efectuat într-o perioadă de timp, calificarea este suspendată. Ca să nu se ajungă acolo, este necesar să fie executată o astfel de misiune în intervalul de timp stabilit. De exemplu (și este un exemplu aleator), pentru a avea certificarea pentru zbor de noapte în condiții de vreme bună o astfel de misiune trebuie executată în fiecare lună. Prin urmare, piloții militari experimentați, de clasa 1, sunt obligați să își petreacă ani la rând din carieră cu astfel de misiuni pentru menținerea certificării, diversificând cu zboruri de instrucție. Chiar dacă acestea se adună în carnetul de zbor, sunt departe de a-i pregăti pentru misiuni. Acesta este și cazul maiorului Terziev”, se arată în articolul citat.
Sună cunoscut? Avioane puține, ore de zbor și mai puține, zbori doar cât să menții o certificare care oricum nu mai spune nimic despre ce poți tu ca pilot… Hai să continuăm.
”Chiar dacă se zboră puțin, misiunile sunt îndeplinite. Paradoxul acesta este explicat prin faptul că misiunile reale sunt modeste. De exemplu, atunci când vorbim despre avioane de vânătoare există o singură misiune principală – apărarea spațiului aerian în cadrul sistemului integrat defensiv al NATO. Uneori se mai fac și alte lucruri, participarea la exerciții, la airshow-uri, la evenimente naționale, dar misiunile permanente nu sunt întrerupte. Așa că atunci când vine vorba despre alocarea fondurilor pentru mentenanță, regula nescrisă este că sunt dați doar banii necesari pentru a asigura misiunile acestea de bază. De ce nu este asigurată finanțarea adecvată e o discuție amplă, însă răspunsul este undeva între concepția greșită că ne apără NATO și dezinteresul unei mari părți a populației pentru armată.”
Hai că sigur începe să sune cunoscut și să vedeți asemănările. Nu? Dar bulgarii au MiG-uri 29, cu siguranță mai noi și mai performante decât vechile noastre MiG-21. Nu? Ia să vedem.
”În general, dacă vorbim despre operarea MiG-urilor 29 în cadrul NATO astăzi, sunt 3 abordări. Cu mulți bani și multă muncă, Polonia a reușit să dezvolte industria națională și să coopereze cu parteneri externi pentru a menține operaționale două escadrile la un nivel destul de bun. Cu mulți bani și puțină muncă, Slovacia, țară care plătește o sumă considerabilă (în jur de 30 de milioane de euro pe an) pentru suport logistic integrat celor de la RSK MiG, reușește să zboare mult cu escadrila sa. Și avem metoda bulgară, potrivit căreia totul se face cu foarte puțini bani și enorm de multă muncă. În mai 2020, fostul ministru al Apărării a spus câți bani au fost investiți în mentenanța MiG-urilor 29 în perioada 2006-2020. Suma este de aproximativ 275 de milioane de leva, sub forma mai multor contracte derulate în acest interval. 275 de milioane în 14 ani înseamnă 17,2 milioane de leva (8,8 milioane de euro – n.red.) pe an. Șocant, nu?”
Dar bulgarii au semnat pentru F-16 noi-nouțe, nu ca proștii de români! Sigur după ce primesc avioanele cele noi nu vor mai avea accidente și vor reuși să fie super șmecheri. Nu? Păi…
”În iulie 2019 Bulgaria a semnat un contract pentru 8 avioane F-16 C/D și aceste aparate constituie viitorul. Acest lucru a dat naștere a tot felul de comentarii după accident, de la cele care spun că astfel de tragedii nu se vor mai întâmpla pentru vor veni aparate foarte moderne la cele mai realiste care spun că noile avioane vor aduce și ore de zbor suplimentare. Dar nu am mai simțit acest optimism? Sigur că da! Povestea este ciclică. În vara lui 2005, flota de elicoptere a ajuns la fundul sacului. Mai zburau un Mi-17, un Mi-24 și două sau trei Bell 206. Totuși, la baza aerianp Krumovo domnea optimismul pentru că fusese semnat contractul pentru cumpărarea a 12 elicoptere AS 532AL Cougar. Iar optimismul era justificat. Sosirea unui număr mare de aparate noi-nouțe cu resursă mare a făcut ca antrenamentele să explodeze în perioada 2007-2011. Se zbura foarte mult, noile elicoptere ajungând la 2,000 de ore de zbor pe an (pe întreaga flotă de 12 aparate – n.red.) și deseori erau 5 sau 6 sau mai multe disponibile la zbor. Dar perioada s-a încheiat atunci când resursa de zbor s-a terminat și trebuiau făcute inspecțiile de 500 de ore. Surprinzător, nu mai erau bani, asta deși cu numai câțiva ani înainte au fost investite 300 de milioane de euro în ele. În 2014 a fost semnat un acord modest pentru a asigura menținerea în stare de zbor a două-trei elicoptere, iar antrenamentul piloților a avut de suferit. În final, elicoptere în care s-au investit zeci de milioane de euro ruginesc în hangare, iar aceste aparate noi nu au reușit niciodată să înlocuiască vechile Mi-17.
Da, avioane F-16 vor veni în Bulgaria cu un pachet de suport logistic integrat pentru primii 3 ani, având garantate 200 de ore de zbor pe an pe avion. Ideea ca pe baza Graf Ignatievo să se zboare din nou 1,500-1,600 de ore pe an e fantastică. Asta va duce inevitabil la o explozie în alocările de ore de zbor. Dar cei 3 ani se vor încheia. Răspunsul la întrebarea cât va costa mentenanța avioanelor F-16 a rămas ascuns publicului. Sau publicul nu a fost interesat pentru că suma a fost dezvăluită de un parlamentar în timpul unei ședințe a comisiei de Apărare. Acesta a spus că mentenanța va costa 56 de milioane de dolari pe an. Deci, în câțiva ani Ministerul Apărării va reuși să aloce 90 de milioane de leva (versus 17,2 milioane la MiG-29 – n.red.) pe an pentru un singur tip de avion? Și nu vorbim acum despre posibilitatea de a cumpăra mai multe avioane sau despre posibilitatea de creștere a costurilor din diferite motive.”
Acum sigur se văd asemănările, nu-i așa? Am să închei tot cu un citat de la prietenii noștri bulgari și am să vă las să vă gândiți la asta.
”Să greșești este uman, iar când pilotezi un avion sau un elicopter greșelile mari sunt deseori fatale. De când există aviația au existat accidente și victime. Și asta se va întâmpla atât timp cât omul va zbura, fie că o va face în atmosferă sau printre stele. Accidentele sunt inevitabile, dar între a pierde un pilor la fiecare 5,000 de ore de zbor sau la 50,000 de ore de zbor este diferența dintre a avea o aviație de top sau nu. Și acum toată lumea poate vedea unde suntem.”
0
0
CORECT !!!
Dar, dobitocii care ne conduc, inclusiv militari cu multe stele pe umar dar nu si in cap, nu realizeaza ca o astfel de scula trebuie intretinuta in permanenta.
Mentalitatea „las’ că merge” este la toate nivele societății, de la Dorel lopătaru’ până la cele mai înalte nivele ale armatei și politicienilor. Iar în aviație și în multe alte domenii asta nu merge…
In toate vremurile armata in subconstientul cetatenilor a fost respectat ca chezasia libertatii si aparare a Tarii. La cei peste 81 de ani ai mei am vazut multe – uneori prea multe si stiu ce este azi in sufletele celora ca si distinsul M Doroftei, autorul acestui articol. (imaginar iti strang mana draga MD) In Franta de curand am vazut cel putin dou cazuri de exprimare curajoasa a ofiterilor de cariera, una de la cei iesiti in pensie apoi din partea celor activi – oameni integri, patrioti, militari „pur sange”, la care puterea politica a reactionat amenintator. Armata si la ei se bucura de respect din partea cetatenilor, ca si la noi. Revenind in spatiul nostru eu simt ca in temele ridicate de distinsul MD despre aviatia mass media cam nu reactioneaza. De ce oare? Eu cred ca in mare parte cei de la media servesc doar interesele politicului in care cu siguranta sant oameni (alesi) incompetenti, miserupisti sau oportunisti, nici de cum cu minti deschise si patrioti. In cateva tari membri EU deja a aparut un trend pentru re aducerea stagiului militar obligatorie. Dwesigur la armele de specialitate ca aviatia, marina dar si altele, este nevoie de bani, multi bani. Ma intreb – ce este mai grav, pierderea posibila a suveranitatii sau a banilor? Ma intreb – putem baza doar ca „ne va sari NATO in sprijinul nostru” cu acelas elan cu care militarii nostri ar face? Oare de ce a spus nu demult seful unei tari mai la West de noi – „trebuie sa cream o armata cu o forta descurajanta chiar daca suntem membri NATO, pentru a zadarnici ori ce ingerinta de a ataca tara”.
Bravo Marius D. cu respect. „Mosu”. .
Dragă Domnule
Modul de exprimare, patosul și patima din vorbele dumneavoastră trădează apartenența curată și sănătoasă la „casta” APV-istilor din garda veche. Sper să nu mă fi înșelat dar chiar și așa mă bucură nespus de mult ca sunteți încă „activ” extrem de coerent și obiectiv pentru venerabila vârstă menționată și nu pot decât sa mă înclin în fața dumnevoastră și să vă asigur de profundul meu respect pentru oameni ca dumneavoastră pentru tot ceea ce a-ți făcut si transmis celor norocoși sa lucreze cu dumneavoastră sau sa va cunoască. Eu… v-am mai „citit” delungul timpului intervențiile aici și aproape de fiecare dată a-ți fost „la înălțime”!
Maxim respect și multă sănătate va doresc!
Răzvan Barbu
P. S
M. D. din punctul meu de vedere merită incurajarile și laudele dumneaviavoastă chiar și ale noastre, dar
poate nu la aceeași intensitate. Spun asta pentru că eu unul deși îl urmăresc de pe vremea Lancer-ului nu m-am decis încă unde să „îl încadrez” la „artileria grea” cu pretenții de analist obiectiv cu tentă de infuencer sau la „cercetași” din pasiune cu amprentă comercială! Poate la fel ca și mine cei care sunt responsabili cu „reacția” încă nu îl consideră pe domnul M. D. el însuși parte a media, o „portavoce” capabilă să coaguleze un curent de schimbare!
Acum ce sa mai spun îi urez și lui succes indiferent care ar fi rațiunile ce îl mână în luptă!
Problema intretinerii aeronavelor si a pregatirii personalului din aviatie este veche si, din pacate, duce la evenimente tragice.Mai spun unii ca „Inainte nu cadeau atatea avioane”. Gresit ! Nu se stia. Inainte de ’89 pilotii militari ajunsesera sa zboare 7-10 ore pe an! Mai mult conta „pregatirea la sala, caietele de pregatire si, fireste! pregatirea politica! Asta in timp ce pilotii NATO zburau 15-20 de ore pe luna !De ani de zile pilotii de vanatoare nu mai porneau ei avioanele- le pornea maistrul mecanic, dupa care cobora , lua scara, se indeparta si dadea liber la rulaj! Oprirea era la fel pentru ca pornirea/oprirea unui motor reactiv necesita o ordine precisa si comporta riscuri – incendiu sau chiar explozie. Cand le venea randul sa zboare, cat de siguri pe ei se credeau? Ora de zbor costa – lipsa orelor de zbor costa si mai mult!
Înainte de ’89 erau niște rahați de generali care îl pizmuiau rău pe Doru Davidovici la modul:”Ce face ăsta,iar a scos o carte,nu se mai satură de bani” P.S. : Cărțile lui Doru Davidovici au îndemnat foarte mulți tineri către aviația militară. R.I.P. Dorule.